Pe 8 ianuarie 2023 se împlinesc 520 ani de la atestarea documentară a Câmpinei. Această aniversare nu va fi marcată prin nicio acțiune de către administrația locală, din păcate.
Este adevărat că este un moment ingrat - imediat după sărbători, anul acesta mai pică și duminica, elevii sunt în vacanță. Cu alte cuvinte, nimeni nu prea are chef de o manifestare. Pe de altă parte, clasicele simpozioane, la care aveau acces un număr destul de limitat de persoane, unde nu prea se spunea mare lucru, iar nu reprezintă o soluție.
Și, totuși, ce-i de făcut? Probabil că o ieșire elegantă din această situație ar fi să se mai caute prin arhive, în speranța că se va găsi o altă dată pentru sărbătorirea Câmpinei. Dacă nu, administrația locală ar trebui să se unească (așa cum nu prea a demonstrat până acum că ar ști s-o facă) și să stabilească prin consens asumat o altă zi a Câmpinei. Idei în acest sens ar fi destule. Spre exemplu, Șerban Băleanu, un foarte bun cunoscător al istoriei Câmpinei, a avansat ziua de 21 mai, sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, când pe vremuri, în Câmpina, se organiza un renumit târg. Pentru a ne menține în aceeași sferă, Ziua Câmpinei ar putea fi mutată în septembrie, atunci când se organizează Festivalul Toamnei. O altă idee ar fi mutarea acestei sărbători pe 20-22 iunie, ziua solstițiului de vară, cu referire directă la unul dintre reperele Câmpinei, acela de a fi orașul cu cele mai multe zile însorite din an.
Orice decizie se va lua, cel mai important este să se stabilească într-un fel, iar anul acesta, când de Ziua Câmpinei nu se organizează absolut nimic, să fie doar excepția.

Skate parkul din Câmpina a fost una dintre mândriile primarului Horia Tiseanu. A fost inaugurat în septembrie 2018 și a costat aproximativ 474.000 lei de la bugetul local (aproximativ 100.000 euro la momentul respectiv), fiind primul skate park construit în județul Prahova.

La Poiana Câmpina sunt în curs de realizare lucrările de apă și canalizare din cadrul proiectului cu fonduri europene derulat de Hidro Prahova.

În noaptea care a trecut, la ora 1.10, polițiștii au oprit pentru control un autoturism care circula pe Drumul Județean 100D., în localitatea Cocorăștii Mislii.

De câteva zile, în zona centrală, chiar pe Bulevardul Carol I, în zona Salcie, au avut loc primele lucrări de asfaltare după intervențiile la rețeaua de gaze.