Ediţia din acest an a Festivalului „Serbările Toamnei”, care va avea loc în perioada 17-18 septembrie, este dedicată picturii, în general și maestrului Nicolae Grigorescu, în special. Cu această ocazie, la etajul Casei Căsătoriilor din Bulevarul Culturii, într-un spațiu special amenajat, vor fi expuse în premieră schițele lui Nicolae Grigorescu, cele câștigate în instanță de administrația locală câmpineană, după un proces lung, de aproape 11 ani, cu Ministerul Culturii.
Atât pentru publicul larg, cât mai ales pentru specialiști, această expoziție va reprezenta unul dintre cele mai importante momente din cadrul Festivalului ‘Serbările Toamnei’ 2016. Este vorba despre 202 schiţe şi desene în creion, peniţă şi laviu, realizate de maestrul Nicolae Grigorescu (probabil, nu toate vor fi expuse, ci o parte dintre ele). Sunt lucrări care aparţin Câmpinei, Gheorghe N. Grigorescu, fiul marelui pictor şi singurul său moştenitor vânzând administraţiei locale, în 1939, pentru 600.000 lei, schiţele şi desenele respective, în baza unui contract de vânzare-cumpărare. Din 2002 și până în 2013, Primăria Câmpina s-a judecat pe la diverse instanțe cu Ministerul Culturii și Muzeul Național de Artă, care refuzau să înapoieze Câmpinei ceea ce îi aparținea. În februarie 2013, procesul a fost câștigat la Înalta Curte de Casație și Justiție, sentința fiind definitivă și irevocabilă.

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...