CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Încă un tânăr din Câmpina a fost prins la volan sub efectul substanțelor psihoactive

- Actualitate -

Încă un tânăr din Câmpina a fost prins la volan sub efectul substanțelor psihoactive

A început să se înmulțească alarmant numărul conducătorilor auto depistați de polițiștii câmpineni sub efectul substanțelor psihoactive în timp ce conduc autovehicule pe drumurile publice. Este un fenomen care tinde să capete amploare, numărul acestor cazuri fiind foarte apropiat de cel al mult mai banalelor cazuri de consum de alcool la volan.

Cea mai recentă situație de acest gen a avut loc chiar noaptea trecută, de joi spre vineri, pe Strada Sălaj, din municipiul Câmpina, atunci când autoturismul condus de un tânăr de 21 de ani a fost oprit pentru un control de rutină. Compartamentul conducătorului i-a determinat pe polițiști să-l testeze cu aparatul DrugTest. Acesta a indicat prezența unor substanțe susceptibile a avea efect pshioactiv asupra organismului. Tânărul a fost condus de polițiști la o unitate medicală în vedere recoltării probelor biologice și i s-a întocmit penal pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive.

(Foto cu caracter ilustrativ)


04 Mar 2022 18:43 3488 vizualizari


Comentarii






978 vizualizari 26 Oct 2026 23:08 HidroPrahova cere Câmpinei peste 100.000 euro pentru majorarea capitalului social. Dacă nu, sunt în pericol lucrările de apă și canalizare din Câmpina!

HidroPrahova cere Câmpinei peste 100.000 euro pentru majorarea capitalului social. Dacă nu, sunt în pericol lucrările de apă și canalizare din Câmpina!

Joi, 29 octombrie, este ședință ordinară a Consiliului Local Câmpina, la numai două zile după ședința extraordinară în care, printre altele, se va discuta și o rectificare a bugetului local. Apropo, nu a explicat nimeni urgența rectificării bugetului local...

citeste mai mult
1173 vizualizari 26 Oct 2026 15:27 Lucrările de deblocare a accesului la golirea de fund GF2 a barajului Paltinu nu se vor face înainte de... 2029!

Lucrările de deblocare a accesului la golirea de fund GF2 a barajului Paltinu nu se vor face înainte de... 2029!

Prefectura județului Prahova a transmis un comunicat de presă privind situația lucrărilor de deblocare a accesului la golirea de fund GF2 a barajului Paltinu.

citeste mai mult
879 vizualizari 26 Oct 2026 13:06 Strada Orizontului. Lucrările continuă (destul de încet), dar costurile cresc (amețitor)

Strada Orizontului. Lucrările continuă (destul de încet), dar costurile cresc (amețitor)

Strada Orizontului este una dintre arterele pe care câmpinenii și nu numai le doresc finalizate, poate mai mult decât oricare altă stradă din Câmpina.

citeste mai mult
550 vizualizari 26 Oct 2026 12:47 „Avocat obligatoriu” pentru firme. Iată ce propun mai mulți senatori și deputați, de profesie... avocați

„Avocat obligatoriu” pentru firme. Iată ce propun mai mulți senatori și deputați, de profesie... avocați

Nouă senatori și doi deputați au inițiat un proiect de lege prin care firmele vor fi obligate să plătească un avocat atât pentru contractele încheiate, cât și pentru multe alte categorii de acte necesare activității de zi cu zi.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV