Festivitatea de deschidere a noului an școlar a avut loc pe terenul de sport al Școlii Gimnaziale 'Învățător Ion Mateescu', iar alături de elevi, cadre didactice și părinți s-au aflat mai mulți reprezentanți ai administrației locale.
Au fost prezenți primarul Alin Moldoveanu, secretarul Primăriei - Simona Onea, consilierii locali Gabriela Nistor, Ionuț Goran și Aurelian Pătrănoiu, dar și preoții parohi Laurențiu Buchiu și Constantin Mușat, directorul Bibliotecii ‘Dimitrie Gusti’ - Gabriela Pârvu, reprezentanţi ai Poliției din localitate.
Pe lângă elevii școlii, la festivitate au participat și copiii de la cele două grădinițe (Poiana și Bobolia), împreună cu educatoarele lor. În total, sunt 74 de preșcolari, trei grupe la Grădinița Poiana și o grupă la Grădinița Bobolia. Un moment extrem de emoționant a fost cel în care primarul Alin Moldoveanu i-a oferit doamnei educatoare Iulia Bărbulescu diploma de ‘Cetățean de onoare al localității’, pentru activitatea sa neîntreruptă de 43 de ani cu copiii din Poiana Câmpina (acordarea acestui titlu a fost aprobată de Consiliul Local la ședința de luna trecută).
Directorul Şcolii Gimnaziale ‘Învăţător Ion Mateescu’, profesor Gabriela Cazacu, a precizat faptul că, în anul şcolar 2016-2017, la Poiana învaţă 224 elevi, de la clasa zero până la clasa a VIII-a. Toate posturile sunt acoperite cu cadre didactice, iar autorizaţia sanitară de funcţionare a şcolii a fost obţinută fără probleme, ca în fiecare an, de altfel. Școlii de la Poiana nu-i lipseşte nimic. Arată foarte bine, este curată, dotată, modernizată, pentru că, în ultimii ani, aici s-au făcut numeroase investiţii. Inclusiv sala de sport şi festivităţi a fost reabilitată. Urmează schimbarea integrală a acoperișului școlii, apoi anveloparea clădirii. Cea mai frumoasă sală de clasă din școală este cea a grupei pregătitoare, copiii de la clasa zero fiind, de altfel, micile vedete ale festivității de astăzi. Primarul Alin Moldoveanu le-a adus elevilor și vestea mult-așteptată. Pentru al patrulea an consecutiv, toată școala merge în excursie. Se va întâmpla pe 1 octombrie, iar de această dată se va merge în județul Argeș, unde vor fi vizitate mai multe muzee, precum și Grădina Zoologică din Pitești. La finalul festivității de deschidere, primarul și consilierii locali au vizitat toate clasele din școală.

Publicam în această dimineață imagini cu mormântul neîngrijit al marelui pictor Nicolae Grigorescu, mormânt situat în Cimitirul Bobâlna din Câmpina.

Câmpina se mândrește cu pictorul Nicolae Grigorescu. Artistul care a ales să trăiască ultima parte a vieții aici, a murit aici și a fost îngropat în Cimitirul Bobâlna.

Daria State este unul dintre copiii model al Câmpinei. Nu neapărat pentru rezultatele excepționale obținute la școală, ci prin modul în care gândește, analizează, decide. O discuție cu ea este o bucurie și nu poți să nu te întrebi de unde atâta înțelepciune la o tânără care abia a terminat liceul?!

Odată cu începerea anului școlar 2026-2027, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Prahova (ANPIS) reamintește tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani că pot beneficia în continuare de alocația de stat pentru copii, dacă urmează cursurile învățământului liceal sau profesional.