Bazinul de înot didactic va fi închis în perioada 16 iulie (de la ora 14.00) - 23 iulie, pentru efectuarea unei revizii tehnice absolut necesare. Este vorba despre schimbarea filtrelor de nisip de la instalația de întreținere a calității apei, filtre care nu au fost înlocuite niciodată în cei șase ani de când funcționează acest bazin.
După cum ne-a declarat Adrian Stoican, președintele Clubului Sportiv Câmpina (cel care administrează bazinul), schimbarea acestor filtre necesită nu mai puțin de 7 tone de nisip, iar operațiunea va fi realizată de o firmă specializată, ai cărei reprezentanți vor veni la Câmpina în perioada menționată. Filtrele de nisip sunt, practic, niște cuve mari, pline cu nisip, prin care trece apa, iar acest nisip ar trebui schimbat o dată la 4-5 ani. La bazinul de la Câmpina, această operațiune se va face pentru prima dată săptămâna viitoare. Administratorul bazinului va profita de această întrerupere a activității pentru a realiza și o nouă igienizare a obiectivului, ultima fiind făcută la începutul lunii martie 2017, când CS Câmpina a preluat bazinul în administrare.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina, Secției de Poliție Rurală nr. 2 Florești și Secției de Poliție Rurală nr. 4 Cornu au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pe raza de competență, în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale, precum și a creșterii gradului de siguranță a cetățenilor.

UPDATE - Alimentarea cu energie electrică s-a reluat în jurul orei 21.15.
În jurul orei 19.00, mai multe zone din Câmpina au rămas brusc în beznă.

Biorul Rutier din candrul Poliției municipiului Câmpina a desfășurat o activitate educativ - preventivă dedicată siguranței pentru motocicliști, precum și ordinii și liniștii publice pentru locuitorii municipiului Câmpina.

Administrația câmpineană a transmis un comunicat de presă privind instituirea unor restricții de trafic pe Drumul Taberei.