Polițiștii prahoveni au fost sesizați duminică, 8 februarie, de producerea unui accident rutier pe DN1, la Comarnic.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectooratului Județean de Poliție Prahova, în urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat că un autoturism (condus de un bărbat de 54 ani), care circula pe DN1 din direcția Ploiești către Brașov, a acroșat un alt autoturism care se afla staționat în parcarea aferentă sensului de mers. Accidentul rutier s-a soldat exclusiv cu pagube materiale, fără victime omenești.
Conducătorul auto implicat a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală, unde, cu acordul său, i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma administrării probatoriului, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente, în vederea luării unei alte măsuri preventive. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
(Foto cu caracter ilustrativ)
Citește cele mai noi știri locale publicate pe Câmpinatv.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - Câmpinatv și grupului de Whatsapp (0733.388.425).
Fii parte a comunității Câmpinatv.ro!

În perioada 1-3 octombrie 2026, o delegație formată din patru cadre didactice din România a participat la Conferința Anuală eTwinning, găzduită la Bruxelles, sub tema centrală „Future-ready schools: empowering teachers and learners”.

În cursul zilei de luni, în jurul orei 12.30, pe DN1, la Bănești a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule.

Pe 10 octombrie 2026, de la ora 12.00, la Casa Tineretului, echipa de robotică a Colegiului Național “Nicolae Grigorescu” din Câmpina vă așteaptă la Undefined Festival, un eveniment dedicat tuturor celor pasionați de robotică, tehnologie și descoperire.

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis două imagini surprinse în Parcarea Centrală, cea din centru municipiului Câmpina, din fața Complexului Comercial Carrefour.