CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Amânare la ADI Deșeuri. Există șanse ca la Câmpina să se revină la vechile tarife la gunoi, nemajorate

- Actualitate -

Amânare la ADI Deșeuri. Există șanse ca la Câmpina să se revină la vechile tarife la gunoi, nemajorate

La începutul acestei săptămâni, la Ploiești a avut loc Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Managementul Deșeurilor, ședință în cadrul căreia ar fi trebuit aprobate un nou regulament de colectare a deșeurilor și noile tarife diferențiate (pentru colectare selectivă și pentru colectare amestecată a deșeurilor). După multe discuții, luarea deciziilor a fost amânată pentru 16 septembrie.

În condițiile în care, conform legii, colectarea selectivă a devenit obligatorie, ADI Deșeuri a venit în fața membrilor săi cu două propuneri în privința tarifelor la salubritate. Prima presupune introducerea tarifelor diferențiate, majorate față de cele actuale, pentru colectarea selectivă și un tarif penalizator pentru cei care nu colectează selectiv. Prin urmare, scumpirea gunoiului. A doua propunere – menținerea actualelor tarife, nemajorate, dar cu obligativitatea asumată de administrațiile locale de a percepe tuturor persoanelor fără contracte pentru gunoi acea taxă specială de salubritate. Pe aceste subiecte s-a discutat mult la ședința ADI Deșeuri, iar principalul motiv al amânării a fost reacția vehementă a multor primari cărora nu le convine o creștere a tarifului la gunoi mai ales în această perioadă electorală. 
Practic, primăriile ar trebui să asigure plata de la bugetele locale a taxei speciale pentru persoanele care nu au abonament cu operatorul de salubritate, iar apoi să recupereze banii de la acestea sau să le determine concret să încheie contracte pentru gunoi. Asupra acestui aspect vor trebui să se decidă primarii și apoi să se ia decizia finală pe 16 septembrie, la nivelul ADI Deșeuri.

Orice decizie ar lua ADI Deșeuri, aceasta nu ar fi obligatorie pentru Câmpina, care, deși parte a Zonei 7 de la nivelul județului Prahova, încă mai are contract până în decembrie 2022 cu Floricon Salub. Dar și după terminarea acestui contract, același operator va continua serviciul de strângere a deșeurilor, conform contractului încheiat cu ADI. Plus că ar fi anormal ca la Câmpina să se ia decizii contrare celor stabilite la nivel județean.
Oricum, la nivelul municipiului Câmpina, situația este destul de delicată și foarte probabil s-ar impune o nouă ședință extraordinară a Consiliului Local pentru un nou mandat dat primarului Horia Tiseanu în privința votului său de la ședința ADI din 16 septembrie. După cum se știe, sunt aproximativ 22.000 de abonați, în condițiile în care toate raportările statistice dau pentru Câmpina o populație de peste 32.000 locuitori. Practic, într-o nouă întâlnire a Consiliului Local va fi nevoie de un vot prin care administrația să-și asume că nu a făcut (aproape) nimic pentru creșterea numărului de abonați, că până acum doar șase persoane au plătit taxa specială, iar dacă se dorește menținerea tarifului de bază la deșeurile menajere la nivelul celor anterioare ultimei majorări, atunci de la bugetul local trebuie suportată taxa specială pentru cei aproximativ 10.000 de câmpineni care nu sunt abonați la operatorul de salubritate. Apoi, teoretic, va fi strict problema administrației locale să recupereze acești bani de la persoanele respective.


05 Sep 2019 20:31 4302 vizualizari


Comentarii






1309 vizualizari 08 Nov 2026 21:17 Incendiu la Valea Doftanei. Echipaje de pompieri din Sinaia și Câmpina se luptă cu flăcările

Incendiu la Valea Doftanei. Echipaje de pompieri din Sinaia și Câmpina se luptă cu flăcările

ISU Prahova a anunțat că un incendiu a izbucnit duminică seară la o casă particulară din comuna Valea Doftanei, satul Trăisteni. 

citeste mai mult
248 vizualizari 08 Nov 2026 19:12 Ungaria a deschis “dosarele informatorilor”(IV). Clerici și jurnaliști, printre informatori

Ungaria a deschis “dosarele informatorilor”(IV). Clerici și jurnaliști, printre informatori

După cum știți și după cum am scris în episoadele anterioare, în Ungaria fost deschisă o bază de date online, accesibilă oricui și care conține numele celor care erau în evidența serviciilor securității de stat în perioada comunistă.

citeste mai mult
660 vizualizari 08 Nov 2026 16:44 Accident grav cu ATV-ul în Munții Baiului, în Prahova

Accident grav cu ATV-ul în Munții Baiului, în Prahova

Salvamontiștii prahoveni au fost solicitați duminică după-amiază să intervină la un accident grav de ATV în Munții Baiului.

citeste mai mult
919 vizualizari 08 Nov 2026 15:36 Un bărbat de aproximativ 70 ani a fost salvat de pompieri din apa pârâului Telega

Un bărbat de aproximativ 70 ani a fost salvat de pompieri din apa pârâului Telega

Pompierii militari prahoveni au intervenit duminică după-amiază pentru scoaterea unei persoane căzute în albia pârâului Telega, pe raza comunei Telega.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV