CONTACT
https://www.matosimobiliare.ro/
https://sanconfind.ro/
https://www.soceram.ro/

Consiliul Județean dă 500.000 lei pentru Calea Doftanei. Câmpina are 700.000 lei. Lucrarea costă peste 9 milioane lei. Deci...

- Actualitate -

Consiliul Județean dă 500.000 lei pentru Calea Doftanei. Câmpina are 700.000 lei. Lucrarea costă peste 9 milioane lei. Deci...

Am scris de foarte multe ori despre faptul că administrația locală câmpineană nu are bani pentru investiții, nu are bani pentru asfaltarea străzilor, nici măcar a celor incluse în bugetul pentru 2019, cu excepția Străzii Bobâlna, aflată acum în lucru. Am menționat în mai multe rânduri faptul că bugetul Câmpinei înseamnă 82,35% salarii și funcționare și doar 17,65% - investiții, lucrări. Toate acestea se confirmă din nou acum, în această perioadă în care se discută intens despre Calea Doftanei, mai ales că este în derularea licitația pentru asfaltarea acestei străzi importante. Și se discută pentru că, din păcate, banii din creditul bancar accesat de Primăria Câmpina pentru Calea Doftanei nu pot fi folosiți mai devreme de anul 2021.

La ultima ședință a Consiliului Local Câmpina, cea din 25 iulie 2019, primarul Horia Tiseanu a explicat care este problema cu creditul și aproape că l-a implorat pe președintele Consiliului Județean, Bogdan Toader, prezent la ședință, să dea banii necesari asfaltării. În perspectiva viitoarelor alegeri locale, din 2020, Calea Doftanei este o miză importantă, iar primarul Horia Tiseanu știe foarte bine acest lucru. 
”Am accesat un credit pe care îl putem folosi pentru cofinanțarea proiectelor cu fonduri europene, dar, din păcate, pentru lucrarea de asfaltare pe Calea Doftanei nu vom putea să accesăm bani din acest credit mai devreme de anul 2021”, a precizat primarul Horia Tiseanu în plenul ședinței Consiliului Local. Dacă în privința cofinanțării proiectelor cu fonduri europene nu sunt probleme cu asigurarea fondurilor necesare din acest credit, în schimb, pentru orice alte lucrări, pentru fiecare tragere nouă de bani din acest credit, este nevoie de avizul comisiei care aprobă împrumuturile pentru administrațiile locale. Comisia dă avizul necesar respectând un plafon la nivel național pentru toate administrațiile locale. Acest plafon a fost atins atât pentru anul în curs, dar și pentru anul viitor, astfel că singurele fonduri pe care Primăria Câmpina le poate accesa din acest credit pentru a le folosi la lucrarea de asfaltare pe Calea Doftanei nu pot veni mai devreme de anul 2021.
În aceste condiții, s-a căutat finanțare prin buget, astfel că, la rectificarea de joi, s-au luat bani de la alte lucrări (Cimitir "Lumina", capelă Cimitir Bobolna etc) și din fondul destinat reparațiilor și s-a reușit suplimentarea sumei pentru Calea Doftanei de la 100.000 lei la 702.000 lei. ”Pentru prima lopată”, după cum a precizat primarul Horia Tiseanu, având în vedere că suma necesară pentru Calea Doftanei este estimată la 9 milioane lei fără TVA.

În această situație, cu creditul imposibil de accesat până în 2021 (pentru investiția menționată) și fără bani suficienți în bugetul local, primarul municipiului Câmpina s-a milogit, efectiv, la președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, pentru ceva fonduri, care să vină de la bugetul județean pentru Calea Doftanei. ”Să știți că și la nivelul județului banii sunt destul de drămuiți, iar noi, când alocăm fonduri localităților, ne uităm și la veniturile acestora. Câmpina, în 2016, în 2017 și 2018 a avut excedent bugetar, iată, numai anul trecut excedentul a fost de 10 milioane lei. În aceste condiții, cum s-ar justifica necesitatea de a aloca bani de la bugetul județean, dacă nici măcar fondurile proprii nu vi le-ați cheltuit?! Noi am înțeles din cifre că nu aveți nevoie de bani”, a spus Bogdan Toader, președintele Consiliului Județean. Primarul a continuat, spunând că ”fiecare sută de mii e binevenită, măcar 500.000 lei dacă ne dați pentru această lucrare și tot e bine”, moment în care Bogdan Toader i-a întins mâna, semn că cele două părți au convenit asupra acestei sume, au bătut palma. Și în vreme ce unii consilieri cereau închiderea ședinței (că deh, a durat mult, prea mult pentru... banii pe care îi primesc), Bogdan Toader a părut că răsuflă ușurat: ”Am scăpat ieftin!”. (Toate acestea le puteți urmări în materialul video, vă asigurăm că merită)

Cum stau lucrurile privind Calea Doftanei? Încă nu se știe cum, de unde și când vor începe lucrările de canalizare. Abia după ce acestea se vor finaliza pe Calea Doftanei, măcar pe o porțiune, se va putea lua în discuție asfaltarea tronsonului respectiv. Asta, dacă între timp se încheie procedura de achiziție cu ”cântec”, pe care o derulează acum Primăria Câmpina și dacă se vor găsi bani. Dacă nu, Calea Doftanei va rămâne în continuare așa cum primarul însuși o numește - ”un dezastru”.


28 Jul 2019 19:46 4725 vizualizari


Comentarii






  • 29.07.2019 21:42 Asfaltare Wow,ce penibil,o fi dat cu sec,ce aplicatie are telefonul de se roteste ca nebunul sau poate se jeneaza de ce se vede si aude.De neinteles asemenea adunari,cumva a inceput campania?lumea este satula de PENIBIL.E NEVOIE REALA DE SCHIMBARE DE TURA.
  • 28.07.2019 23:19 Gaby Cred ca astea sunt numai spagile! Ce strangere de mana ca intre mafioti! Si totul pe fata, fara nicio jena! Si te mai miri de ce nu mai vine nici draq la vot. Ete de asta!
  • 28.07.2019 22:21 Olteanu Misto de folosit poza asta in campanie, poate de USR!
Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
959 vizualizari 11 Dec 2025 20:11 Virgiliu Nanu: ”Vom pregăti tot ceea ce este necesar pentru ca oamenii să nu mai treacă printr-o viitoare criză a apei”

Virgiliu Nanu: ”Vom pregăti tot ceea ce este necesar pentru ca oamenii să nu mai treacă printr-o viitoare criză a apei”

Criza apei din Prahova este pe sfârșite... Acum, ar trebui să urmeze tragerea învățămintelor din această experiență neplăcută și nedorită.

citeste mai mult
1956 vizualizari 11 Dec 2025 18:39 Accident pe DN1, zona Breaza. Circulația rutieră este blocată pe sensul Câmpina – Sinaia

Accident pe DN1, zona Breaza. Circulația rutieră este blocată pe sensul Câmpina – Sinaia

În seara de joi, 11 decembrie, pe DN1, zona Breaza, a avut loc un accident rutier.

citeste mai mult
1573 vizualizari 11 Dec 2025 14:09 Un tânăr și-a pierdut viața la Florești, după ce a fost lovit de un tren

Un tânăr și-a pierdut viața la Florești, după ce a fost lovit de un tren

Un tânăr de 18 ani, din Florești, nu s-a asigurat la traversarea căii ferate, chiar în apropierea gării din localitate, și a fost acroșat de trenul care circula pe ruta București Nord - Cluj-Napoca.

citeste mai mult
4049 vizualizari 11 Dec 2025 12:40 Apa este potabilă la Breaza, Bănești, Brebu, Telega, Florești și Băicoi. DSP a ridicat restricțiile în aceste localități

Apa este potabilă la Breaza, Bănești, Brebu, Telega, Florești și Băicoi. DSP a ridicat restricțiile în aceste localități

Evaluarea rezultatelor analizelor de laborator a probelor prelevate de Direcția de Sănătate Publică Județeană Prahova din cinci sisteme de distribuire a apei a arătat încadrarea în valorile admise conform normelor în vigoare.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2025 Câmpina TV