Câmpinenii au ajuns la exasperare din cauza stării foarte proaste a mai multor străzi din localitate, dar și din cauza stării de pasivitate a administrației locale. Oamenii vor să vadă că se luptă cineva pentru a le apăra interesele, că se luptă cineva pentru acest oraș. Câțiva cetățeni cu atitudine civică au inițiat o petiție online prin care cer administrației locale să asfalteze străzile Calea Doftanei, Bobâlna, Orizontului și Muscelului.
Petiţia a fost inţiată pe site-ul petitieoline.com în această dimineaţă, iar textul său sună astfel:
„Noi, semnatarii acestei petiţii, vă solicităm să urgentaţi asfaltarea străzilor Calea Doftanei, Bobâlna, Orizontului, Muscelului.
În vederea unui mai bun dialog şi a întăririi legăturilor între administraţia locală şi comunitate, vă solicităm să invitaţi la discuţii un grup de minim trei persoane dintre semnatarii acestei petiţii.
Totodată, vă solicităm ca în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, să ne comunicaţi în termenul legal de 10 zile răspuns la următoarele întrebări:
- Când au fost asfaltate complet următoarele străzi: Calea Doftanei, Bobâlna, Orizontului, Muscelului?
- Care a fost costul pentru asfaltarea acestor străzi?
- Când preconizaţi că vor fi asfaltate străzile menţionate?
- Care va fi valoarea costul estimativ la care se ridică această investiţie?
- Care este modalitatea legală în care conducătorii auto, care şi-au distrus maşinile din cauza stării tehnice în care se află aceste străzi, pot recupera banii plătiţi pentru lucrările de reparaţie ale autoturismului?”
Vă puteți alătura acestui demers pentru a convinge autoritățile că locuitorii Câmpinei nu-și exprimă nemulțumirile doar pe rețelele de socializare și că răbdarea lor are o limită. Petiția o găsiți AICI. Aceasta este una dintre cele mai importante iniţiative cetăţeneşti din ultimii 27 de ani, din Câmpina, iar faptul că s-a ajuns aici denotă ceea ce CampinaTV.ro a semnalat în repetate rânduri - lipsa unei comunicări reale între cetăţean şi administraţia locală. Vă puteți întreba ce rezolvă o petiție? Noi credem că un astfel de demers ar putea trezi spiritul civic în acest oraș și ar putea reaminti unora că administrația locală trebuie să fie în slujba cetățeanului și nu invers. Dacă mii de oameni vor semna această petiție, suntem convinși că vom vedea și o reacție a autorităților obișnuite, în general, să nu le ceară cineva socoteală pentru nimic.

În noaptea de vineri spre sâmbătă au fost reluate, în condiții controlate, operațiunile tehnice la Barajul Paltinu, ca etapă de continuare a intervențiilor desfășurate anterior.

Este vorba de un eveniment așa cum nu a mai fost până acum, un eveniment care să reunească toții copiii talentați din Câmpina.

În contextul degradării grave apărute pe DN1, la kilometrul 99+100, în zona municipiului Câmpina, președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, a avut o întâlnire cu reprezentanții CNAIR, la discuții fiind invitați și prefectul județului Prahova, subprefecții și șeful ISU Prahova.

Criza apei a trecut, dar autoritățile par mai hotărâte ca oricând să ia toate măsuruile pentru a nu mai trece niciodată printr-o astfel de încercare.