În aceste zile se pun la punct ultimele detalii organizatorice pentru sezonul 2026-2027 din fotbalul județean.
După ce v-am prezentat programul primei etape din Liga a 4-a, precum și reacțiile reprezentanților echipelor din Câmpina și localitățile limitrofe, acum vă prezentăm datele certe de până acum privind cel de-al doilea și al treilea eșalon județean.
Astfel, în Liga a 5-a, Seria Vest, unde evoluează și Sportul Câmpina, care va continua să joace meciurile de pe teren propriu la Bănești, programul primei etape, programată pe 23 august, arată astfel:
CS Șotrile - Voința Adunați
Sportul Câmpina - Unirea Cocorăștii Colț
AS Potigrafu - CS Aricești
Arizona Zalhanaua - CS Aricești
Caraimanul Bușteni - CS Bucov
Avântul Măgureni - CS Băltița
AS Tg. Vechi Stăncești - CS Bordeni
CS Brazi - Petrolul Ologeni
La Liga a 6-a, Seria Vest, unde activează și echipele din zona Câmpina, are următoarea componență: ACS Provița de Sus, Carpați Sinaia, CS Mislea, Gloria Vâlcănești, Inter Bănești, CS Păulești II, Steaua Mărgineni, Viitorul Filipești, Viitorul Bănești, ACS Provița de Jos, CS Cornu II, Stejarul Goruna și AS Gorgota II. Meciurile acestei serii vor începe pe 30 august.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe Câmpinatv.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - Câmpinatv și grupului de Whatsapp (0733.388.425).
Fii parte a comunității Câmpinatv.ro!

În Bazinul de Natație de la Otopeni are loc în aceste zile Campionatul Național de Natație în bazin scurt pentru seniori, tineret și juniori.

Vineri după-amiază, în sala Grigorescu din Câmpina, CS Câmpina a fost oaspetele formației Gloria Băicoi, în cadrul Campionatului Național de Handbal Feminin, juniori sub 17 ani.

Etapa a 13-a din Liga a 4-a Prahova este programată la finalul acestei săptămâni.

La finalul acestei săptămâni sunt programate mai multe competiții sportive cu echipe din Câmpina și împrejurimi.