CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Ansamblul Folcloric "Ghiocelul" se pregătește pentru un nou festival internațional

- Actualitate -

Ansamblul Folcloric

Pentru al doilea an consecutiv, Ansamblul Folcloric "Ghiocelul" al Casei de Cultură "Geo Bogza" din Câmpina este invitat să participe la Festivalul Internațional de Folclor "Nestya Art" din Bulgaria. Este un festival care are loc în fiecare vară, în mai multe etape, un festival care reunește soliști și ansambluri din zeci de țări europene și care are ca scopuri principale promovarea tradițiilor folclorice și schimbul cultural între țările participante. Iar Ansamblul Folcloric "Ghiocelul" a impresionat la prima sa participare, iar în această vară, în perioada 16-21 august, va merge din nou în Bulgaria.   

Festivalul Internațional de Folclor "Nestya Art" este organizat de Centrul Național de Artă și Folclor "Nestya" și Alianța Balcanică de Folclor, cu sprijinul Ministerului Educației și Ministerului Culturii din Bulgaria. Este un eveniment cu tradiție, care are loc în stațiunea Nessebar, pe țărmul Mării Negre. În aceste zile, pregătirile sunt în toi pentru festivalul din Bulgaria (video). Anul trecut, Ansamblul "Ghiocelul" a revenit acasă cu un trofeu, dar nu medaliile, diplomele și trofeele reprezintă scopul pentru care "Ghiocelul" participă la festivaluri, ci bucuria dansului, aplauzele cu care publicul îi răsplătește pe tinerii dansatori, mândria de a reprezenta Câmpina și România peste hotare. Ansamblul "Ghiocelul" primește multe invitații la festivaluri internaționale, dar, din păcate, nu le poate onora pe toate din motive financiare. Este un ansamblu finanțat de la bugetul local, prin Casa de Cultură, iar fondurile alocate sunt destul de reduse.

Ansamblul Folcloric "Ghiocelul" a fost înființat în anul 2002 la inițiativa fostului director al Casei de Cultură - Costică Radu, a profesorului Alexandru Grecu și a directorului de atunci al Centrului Cultural Județean Prahova - Constantin Manolache. La început, în cadrul ansamblului au evoluat elevi de la Colegiul Național "Nicolae Grigorescu", dar pe parcurs s-au înscris elevi de la toate liceele câmpinene, pasionați de dansul popular și iubitori ai tradițiilor românești autentice. Astăzi, Ansamblul "Ghiocelul" numără peste 30 de membri (20 fete și 13 băieți). Din 2009, ansamblul este condus de instructorii - coregrafi Cristi Colezea și Vali Colezea.


03 Aug 2018 20:32 6131 vizualizari


Comentarii






2538 vizualizari 11 Nov 2026 19:42 Mare parte din Câmpina este în beznă. Avarie la o stație electrică

Mare parte din Câmpina este în beznă. Avarie la o stație electrică

UPDATE - Alimentarea cu energie electrică s-a reluat în jurul orei 21.15.
În jurul orei 19.00, mai multe zone din Câmpina au rămas brusc în beznă.

citeste mai mult
482 vizualizari 11 Nov 2026 15:55 Siguranță pentru motocicliști, ordine și liniște publică pentru locuitorii Câmpinei!

Siguranță pentru motocicliști, ordine și liniște publică pentru locuitorii Câmpinei!

Biorul Rutier din candrul Poliției municipiului Câmpina a desfășurat o activitate educativ - preventivă dedicată siguranței pentru motocicliști, precum și ordinii și liniștii publice pentru locuitorii municipiului Câmpina.

citeste mai mult
752 vizualizari 11 Nov 2026 11:51 Restricții de trafic pe Drumul Taberei din Câmpina

Restricții de trafic pe Drumul Taberei din Câmpina

Administrația câmpineană a transmis un comunicat de presă privind instituirea unor restricții de trafic pe Drumul Taberei.

citeste mai mult
951 vizualizari 10 Nov 2026 19:56 Probleme și pe Strada Constantin Istrati în urma lucrărilor HidroPrahova! A fost adus pământ care acoperă pomii și blochează porțile oamenilor

Probleme și pe Strada Constantin Istrati în urma lucrărilor HidroPrahova! A fost adus pământ care acoperă pomii și blochează porțile oamenilor

Problemele generate de lucrările derulate de HidroPrahova de extindere și modernizare a rețelei de apă și canalizare din Câmpina par să nu se mai sfârșească.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV