Autoritățile au fost alertate, vineri seară, de un apel la 112, prin care se anunța că în zona centrală a municipiului Câmpina avea loc un conflict între mai mulți bărbați. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție pentru verificarea aspectelor sesizate.
Incidentul a avut loc în zona Parcului Regele Mihai I din centrul Câmpinei, la intersecția Bulevardului Carol I cu Bulevardul Culturii. Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, din primele verificări a reieșit faptul că mai multe persoane aflate în stare de ebrietate s-au agresat reciproc, verbal și fizic, totul pornind de la un conflict mai vechi între doi dintre bărbații implicați în acest scandal. O persoană a fost transportată la Spitalul Municipal pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă în fața medicilor, bărbatul a declarat că... a căzut pe stradă. Rănile acestuia erau superficiale - escoriații, julituri, iar după acordarea de îngrijiri medicale, bărbatul a părăsit Camera de Primiri Urgențe, nefiind necesară internarea în spital.
În schimb, șapte persoane, majoritatea într-o stare avansată de ebrietate, au fost conduse la sediul Poliției Municipale Câmpina pentru audieri, urmând a se stabili toate împrejurările în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale.

UPDATE - Alimentarea cu energie electrică s-a reluat în jurul orei 21.15.
În jurul orei 19.00, mai multe zone din Câmpina au rămas brusc în beznă.

Biorul Rutier din candrul Poliției municipiului Câmpina a desfășurat o activitate educativ - preventivă dedicată siguranței pentru motocicliști, precum și ordinii și liniștii publice pentru locuitorii municipiului Câmpina.

Administrația câmpineană a transmis un comunicat de presă privind instituirea unor restricții de trafic pe Drumul Taberei.

Problemele generate de lucrările derulate de HidroPrahova de extindere și modernizare a rețelei de apă și canalizare din Câmpina par să nu se mai sfârșească.