Sirenele vor fi acționate miercuri, 3 ianuarie, în intervalul orar 10.00-11.00, în tot județul Prahova. Este vorba despre un exercițiu pentru testarea sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare, desfășurat de ISU Prahova. Simulările vizează atât verificarea echipamentelor ce pot fi acționate în mod centralizat (simultan), cât și a celor cu acționare locală.
Rezultatele verificărilor sunt centralizate la nivel județean și supuse analizei în Comitetul județean pentru situații de urgență, în scopul îmbunătățirii modului de alarmare a populației în situații de protecție civilă. Potrivit informațiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, sublocotenent Raluca Vasiloae, la nivelul județului sunt 316 sirene (3 dinamice, 72 electronice și 241 electrice) care pot fi utilizate în cazul unor dezastre sau alte situații de protecție civilă, modul de acționare a acestora fiind realizat local sau centralizat, din dispecerate. Responsabilitatea menținerii în stare de operativitate a sistemului de înștiințare - alarmare revine autorităților publice locale, iar reprezentanții ISU derulează, periodic, acțiuni de verificare în teren. Pe parcursul anului trecut, personalul specializat a verificat 203 mijloace de alarmare a populației.
"Prin modul de acționare a mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de se a crea disconfort în spațiul public, motiv pentru care asigurăm cetățenii că astfel de exerciții periodice sunt necesare și benefice. Recomandăm cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările transmise de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență și administrațiile publice locale. Obiectivele acestui demers organizat și derulat în toate județele țării vizează pregătirea continuă a autorităților administrației publice locale, pregătirea populației prin cunoașterea semnificației semnalelor de alarmare și centralizarea permanentă a datelor privind starea de operativitate a echipamentelor de înștiințare, avertizare și alarmare. Conform legislației în vigoare privind organizarea şi asigurarea activităţii de înştiinţare, avertizare, prealarmare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă, semnalele de alarmare a populaţiei, instituţiilor publice şi operatorilor economici sunt: alarmă aeriană, alarmă la dezastre, prealarmă aeriană şi încetarea alarmei", se precizează în comunicatul de presă remis de ISU Prahova.
Semnalul ALARMĂ AERIANĂ se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.
Semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.
Semnalul PREALARMĂ AERIANĂ se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele.
Semnalul ÎNCETAREA ALARMEI se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute.

Am plecat de la sumele uriașe pe care administrația câmpineană le cheltuie în fiecare an pentru mentenanța semafoarelor. Și a apărut ideea de a înlocui semafoarele cu sensuri giratorii. O soluție cu multiple avantaje...

În perioada 19 - 23 octombrie 2026, Grădinița „Iulia Hasdeu” Câmpina a derulat Programul Național „Școala Altfel”, care s-a încheiat cu o nouă ediție a „Târgului de toamnă”.

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 4,9 grade pe scara Richter s-a produs în România, la ora 11.52.

Centrul Regional de Sterilizări pentru câini și pisici, inaugurat astăzi în comuna Cornu, este o investiție exclusiv privată. Un proiect de suflet al Asociației “Arca lui Norocel” din Câmpina, susținut de organizația Halona for Dogs e.V. din Germania și de Fundația pentru Protecția Câinilor Comunitari din Prahova, dar și de donatori - persoane fizice și juridice.