CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Liga A Prahova. CS Câmpina - Triumf Poiana Câmpina 5-1

- Sport -

Liga A Prahova. CS Câmpina - Triumf Poiana Câmpina 5-1

Un derby local, cu multe orgolii, mai ales după tot ceea ce se întâmplase în tur, întâlnirea dintre CS Câmpina și Trumf Poiana Câmpina a fost până la urmă un meci frumos, cu șase goluri și cu nu mai puțin de trei lovituri de pedeapsă.

A fost un meci mai echilibrat decât o arată scorul final, diferența pe teren între cele două echipe fiind mult mai mică decât cea de pe lista marcatorilor de la finalul jocului. Gazdele au deschis scorul prin Diaconu (min 5 - a reluat din apropiere, după un corner de pe partea dreaptă, la o fază la care oaspeții au cerut fault la portar) și și-au dublat avantajul prin Dedu (min. 35 - din penalty), pentru ca G. Radu să readucă speranțele în tabăra poienarilor, transformând un penalty, în minutul 45.
După pauză, Dedu a înscris din nou cu un șut frumos de la marginea suprafeței de pedeapsă (min. 55), după care jocul se echilibrează, poienarii având chiar minute bune de dominare teritorială, dar și de posesie prelungită. Iar atunci când părea mai aproape un gol al doilea al oaspeților, Petrescu prinde un șut de senzație de la jumătatea terenului, cu care mărește avantajul formației sale la 4-1 (min. 76). În minutul 82, dintr-un alt penalty, transformat cu repetiție, Dedu își adjudecă hat-trick-ul și stabilește scorul final, 5-1, un scor mult prea sever, față de ceea ce s-a jucat în teren.
CS Câmpina: Antal - Diaconu (76 Duță), Bej, Năstase, Tocitu (68 A. Marin), Badea, Bărcănescu, Petrescu, Nichifor (85 Merluță), Dedu, Amar (78 Cârstea). Antrenor: Claudiu Dumitrescu.
Triumf Poiana Câmpina: Stoica - Stan, Stancu (57 M. Stere), Țurlea, G. Radu, I. Dumitru, Georgescu, Bunea, D. Marin, R. Alexe (78 L. Ion), Țol. Antrenor: Valentin Bunea.
Rezultatele acestei etape - aici.
Runda viitoare, CS Câmpina va juca în deplasare la Brebu, cu AFC Brebu, iar Triumf Poiana Câmpina va întâlni pe teren propriu formația Petrolul 95 Ploiești.


22 Apr 2023 17:23 4545 vizualizari


Comentarii






  • 22.04.2023 20:55 Alexandru Tibi, dintre noi doi, sigur tu ești mai subiectiv decât mine. Nici nu ar fi ok să fie altfel... Nu știu la ce alte persoane te referi și, sincer, nici nu mă interesează! Eu îmi mențin părerea: victoria voastră este meritată, dar diferența e prea mare! Cred că am dreptul și eu la o părere...
  • 22.04.2023 20:38 Tiberiu Ionescu Buna seara, domnul Neculai! Este prima oara care comentez la articolele scrise de dumneavoasta,dar nu este prima oara cand ma deranjeaza ce scrieti despre echipa noastra,poate sunt eu SUBIECTIV, dar cel putin astazi nu ati scris realitatea din teren,poate aveti alte interese dumneavoastra!In loc sa va bucurati ca la CAMPINA s-a FORMAT un grup si o echipa care sa reprezinte interesele ORASULUI CAMPINA, dumneavoastra impreuna cu alte persoane destul de influente in oras alegeti doar sa ne CRITICATI!Ne-am bucura daca mult mai multi OAMENI ar fi alaturi de AMBITIILE noastre, ale echipei si al vestiarului!!Nu uitati, Campina in lumea fotbalului merita MULT MAI MULT!!
Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
1376 vizualizari 11 Oct 2026 21:47 Rezultate excelente pentru înotătorii de la CS Câmpina la Cupa Ligii Performanței în Natație 2026. Ștefan Goran - patru medalii de aur

Rezultate excelente pentru înotătorii de la CS Câmpina la Cupa Ligii Performanței în Natație 2026. Ștefan Goran - patru medalii de aur

În perioada 10-11 octombrie, la Complexul de Natație Otopeni s-a desfășurat Cupa Ligii Performanței în Natație 2026.

citeste mai mult
1169 vizualizari 11 Oct 2026 21:23 Motocros. Alin Pandele (Lido Câmpina) a câștigat etapa de la Ciolpani și a trecut pe primul loc în clasamentul general la Amatori MX1

Motocros. Alin Pandele (Lido Câmpina) a câștigat etapa de la Ciolpani și a trecut pe primul loc în clasamentul general la Amatori MX1

La finalul săptămânii, pe circuitul de la Ciolpani, a avut loc o nouă etapă a Campionatului Național Individual de Motocros.

citeste mai mult
462 vizualizari 11 Oct 2026 17:28 Campionatul județean, juniori sub 19 ani. Teleajen Văleni - CS Câmpina 2-2

Campionatul județean, juniori sub 19 ani. Teleajen Văleni - CS Câmpina 2-2

Joc frumos cu două echipe bune, cu răsturnări de scor și un teren excelent, acestea ar fi pricipalele ingrediente ale partidei Teleajen Văleni - CS Câmpina, din Campionatul județean, juniori sub 19 ani.

citeste mai mult
462 vizualizari 11 Oct 2026 14:40 Liga a 4-a Prahova. Tineretul Gura Vitioarei - AFC Brebu 3-4

Liga a 4-a Prahova. Tineretul Gura Vitioarei - AFC Brebu 3-4

Rar îți este dat să vezi un joc cu șapte goluri, trei înscrise în prima repriză de o echipă și patru, în repriza secundă, de cealaltă echipă. S-a întâmplat la Gura Vitioarei, unde AFC Brebu a învins cu 4-3, după ce la pauză gazdele conduceau cu 3-0!

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV