Moment inedit și extrem de emoționant astăzi, la Școala de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" din Câmpina. Aproape de finalul festivității de absolvire a promoției 2017, una dintre proaspetele absolvente a fost cerută în căsătorie în fața tuturor celor prezenți, inclusiv a ministrului Afacerilor Interne - Carmen Dan și a inspectorului general al Poliției Române - Bogdan Despescu.
Tinerii se numesc Geanina Gheorghe și Ionuț Georgescu, sunt din Brăila și sunt împreună de patru ani. Băiatul a mărturist că a așteptat festivitatea de absolvire pentru a-și cere iubita de soție, iar pentru ca o astfel de surpriză să fie posibilă, a avut sprijinul colegilor Geaninei și conducerii Școlii de Poliție. În momentul în care Geanina a spus "DA", toată promoția a început să aplaude, iar spre cer au fost lansate zeci de baloane colorate. Ministrul Carmen Dan i-a felicitat pe tineri și le-a oferit, drept cadou, o vacanță de o săptămână pe litoral, la unul dintre hotelurile MAI.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina, Secției de Poliție Rurală nr. 2 Florești și Secției de Poliție Rurală nr. 4 Cornu au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pe raza de competență, în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale, precum și a creșterii gradului de siguranță a cetățenilor.

UPDATE - Alimentarea cu energie electrică s-a reluat în jurul orei 21.15.
În jurul orei 19.00, mai multe zone din Câmpina au rămas brusc în beznă.

Biorul Rutier din candrul Poliției municipiului Câmpina a desfășurat o activitate educativ - preventivă dedicată siguranței pentru motocicliști, precum și ordinii și liniștii publice pentru locuitorii municipiului Câmpina.

Administrația câmpineană a transmis un comunicat de presă privind instituirea unor restricții de trafic pe Drumul Taberei.