Primăria municipiului Câmpina a transmis un anunț privind instituirea unor restricții de circulație în zilele de 29, 30 septembrie și 1 octombrie 2023.
Având în vedere prevederile Avizului Comisiei Municipale pentru Siguranța Circulației Rutiere nr. 81 din 28 septembrie 2023, emis pentru desfășurarea în condiții optime a evenimentelor din cadrul Festivalului CâmpinArtelor și Sporturilor vă informăm că în zilele de 29 septembrie 2023, 30 septembrie 2023 și 1 octombrie 2023 se va restricționa traficul rutier, pe următoarele artere din municipiul Câmpina:
- în 29 septembrie 2023, ora 12.00, până la 30 septembrie 2023, ora 14.00, pe B-dul Culturii, și în 30 septembrie 2023, în intervalul 10.00-13.00, pe Strada Podului, traficul rutier se va bloca, prin închiderea circulației pentru desfășurarea evenimentelor Parada mașinilor de epocă, expunerea retromobilelor și Concurs de atletism/cros;
- în același context, la 30 septembrie 2023, în intervalul 8.00-16.00, pe B-dul Carol I, pe segmentul cuprins între intersecțiile cu Strada Mihail Kogălniceanu și Calea Doftanei și 16.30-18.30, pe itinerariul cuprins între intersecțiile cu străzile Crângului și Dunării, traficul rutier se va bloca, prin închiderea circulației pentru desfășurarea evenimentului Parada mașinilor de epocă;
- de asemenea, la 1 octombrie 2023, în intervalul 18.30 - până la terminarea evenimentului, pe B-dul Carol I, pe segmentul cuprins între intersecțiile cu Strada Sondei, respectiv Strada Dunării, traficul rutier se va bloca, prin închiderea circulației, succesiv în intersecții, prin dirijare, în raport de derularea evenimentului Defilare cu torțe, care va marca închiderea festivalului.
Măsurile de restricționare a traficului rutier vor fi puse în aplicare de către Poliția Municipiului Câmpina și Direcția Poliția Locală.

Joi, 29 octombrie, este ședință ordinară a Consiliului Local Câmpina, la numai două zile după ședința extraordinară în care, printre altele, se va discuta și o rectificare a bugetului local. Apropo, nu a explicat nimeni urgența rectificării bugetului local...

Prefectura județului Prahova a transmis un comunicat de presă privind situația lucrărilor de deblocare a accesului la golirea de fund GF2 a barajului Paltinu.

Strada Orizontului este una dintre arterele pe care câmpinenii și nu numai le doresc finalizate, poate mai mult decât oricare altă stradă din Câmpina.

Nouă senatori și doi deputați au inițiat un proiect de lege prin care firmele vor fi obligate să plătească un avocat atât pentru contractele încheiate, cât și pentru multe alte categorii de acte necesare activității de zi cu zi.