Firma executantă și-a terminat treaba. Suprafața de joc a terenului multifuncțional este gata. Spre finalul investiției am aflat, însă, chiar în plenul unei ședințe a Consiliului Local, că din proiect a fost omisă asfaltarea suprafeței din jurul terenului propriu-zis, lucrare pe care acum va trebui să o realizeze Primăria Câmpina și pentru care se vor aloca alți bani.
Potrivit reprezentanților acestei instituții, asfaltarea acestei suprafețe va fi realizată de angajații Atelierului de Infrastructură Urbană din cadrul Primăriei, după ce vor termina cu modernizarea Străzii Târgu Mureș, unde lucrează în prezent. Estimativ, asta se va întâmpla în cel mult două săptămâni.
Terenul multifuncțional a fost amenajat în locul fostelor terenuri de tenis din vecinătatea bazinului de înot didactic. Este mai mic decât ne așteptam și, probabil, poate fi folosit pentru baschet și tenis cu piciorul. Va fi ceva mai dificil pentru handbal și minifotbal. Investiția a fost realizată de SC Atlas Company SRL Târgu Mureș și a costat 147.047 lei (fără TVA), adică aproximativ 33.000 euro, sumă în care sunt incluse și dotările.
După finalizarea completă a lucrărilor, Consiliul Local Câmpina va aproba tarifele pentru închirierea terenului, așa cum s-a procedat și în cazul terenului sintetic de la Căminul Petrol și a bazinului de înot. Cel mai probabil, terenul multifuncțional va fi dat în administrare Clubului Sportiv Câmpina, care se ocupă și celelalte obiective menționate - terenul sintetic și bazinul.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina, Secției de Poliție Rurală nr. 2 Florești și Secției de Poliție Rurală nr. 4 Cornu au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pe raza de competență, în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale, precum și a creșterii gradului de siguranță a cetățenilor.

UPDATE - Alimentarea cu energie electrică s-a reluat în jurul orei 21.15.
În jurul orei 19.00, mai multe zone din Câmpina au rămas brusc în beznă.

Biorul Rutier din candrul Poliției municipiului Câmpina a desfășurat o activitate educativ - preventivă dedicată siguranței pentru motocicliști, precum și ordinii și liniștii publice pentru locuitorii municipiului Câmpina.

Administrația câmpineană a transmis un comunicat de presă privind instituirea unor restricții de trafic pe Drumul Taberei.