CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Sfârșit de carieră politică pentru Roberta Anastase?

- Politică -

Sfârșit de carieră politică pentru Roberta Anastase?

Senatorul PNL Roberta Anastase a avut parte de o dublă execuție politică în săptămâna care se încheie astăzi. Cândva al treilea cel mai important om din stat, Roberta Anastase este trasă pe linie moartă din punct de vedere politic chiar de organizația din care face parte - PNL Prahova.

Mai întâi, Roberta Anastase a fost înlocuită din funcția de președinte al PNL Ploiești cu viceprimarul Daniel Nicodim, motivul invocat de președintele interimar al PNL Prahova, deputatul Mircea Roșca, fiind acela că, la alegerile locale, liberalii au obținut rezultate foarte slabe în municipiul reședință de județ. Apoi a venit lovitura de grație. Roberta Anastase nu va mai ocupa prima poziție pe lista PNL Prahova pentru Senat, așa cum s-a întâmplat în 2020 și cum își dorea foarte mult pentru parlamentarele din această toamnă. Aici putem vorbi clar despre o trădare din partea primarilor liberali (56 la număr), exact cei care în urmă cu doar o lună, într-o scrisoare adresată președintelui PNL, Nicolae Ciucă, solicitau ca Mircea Roșca să preia funcția de președinte interimar al PNL Prahova, tot el să deschidă lista de candidați pentru Camera Deputaților, iar Roberta Anastase să fie prima pe lista pentru Senat.
În ședința din această săptămână (13 septembrie) a Biroului Politic Județean al PNL Prahova, din care fac parte parlamentarii, consilierii județeni și primarii liberali, Roberta Anastase a avut doar cinci voturi favorabile din cele peste 50 ale membrilor BPJ. O lovitură dură pentru Roberta Anastase, venită chiar din partea celor care o considerau cel mai bun organizator al partidului și un parlamentar foarte implicat în activitatea electorală și în activitatea de zi cu zi a organizației. Surse din cadrul PNL ne-au declarat că a fost o ședință cu scântei a BPJ, cu acuzații dure, cu lacrimi din partea celei luate la țintă de proprii colegi și cu un front comun incredibil făcut în jurul lui Mircea Roșca, noul “stăpân al inelelor” din PNL Prahova.
Iar numele “capilor” de liste pentru alegerile parlamentare, nume aprobate în ședința BPJ, spun totul despre ce se întâmplă în PNL Prahova. Primii trei candidați pe lista pentru Camera Deputaților sunt: Mircea Roșca, George Șerban (secretar de stat în Ministerul Justiției, fost președinte al Judecătoriei Călărași și... un apropiat al lui Iulian Dumitrescu), Bogdan Nica (directorul Spitalului Județean de Urgență Ploiești și fost candidat la Primăria Ploiești la alegerile locale din 9 iunie 2024, învins la scor de independentul Mihai Polițeanu). Primul pe lista pentru Senat este actualul ministru de Interne, Cătălin Predoiu, ales deputat de Prahova în 2020. De fapt, acesta este și scorul pe care cei mai mulți liberali consideră că-l vor scoate la alegerile parlamentare în Prahova: un senator și trei deputați. Listele vor fi completate în perioada următoare de către... președintele interimar Mircea Roșca, iar din informațiile noastre primarul (încă) în funcție al Câmpinei, Alin Moldoveanu, nu se va afla pe vreo listă.

Roberta Anastase a mai primit o lovitură. Dorin Tudora, unul dintre oamenii săi de încredere, a fost “debarcat” de la conducerea Conpet SA, urmează și alții, inclusiv Alexandru Vane, actualul președinte al PNL Câmpina.
După cum spun surse din vechiul PNL de la Câmpina, ceea ce i se întâmplă acum Robertei Anastase nu este decât roata politică, o roată care se învârte întotdeauna. Adică, explică sursele noastre, în 2020, împreună cu Iulian Dumitrescu, Roberta Anastase a făcut un joc duplicitar în defavoarea PNL-USR-PLUS și în favoarea candidatului independent de atunci, Alin Moldoveanu. Asta, la Câmpina. Iar la alegerile parlamentare, a tras toate sforile posibile și a reușit să-l treacă pe Cătălin Predoiu de la Senat pe lista pentru Camera Deputaților, astfel încât ea să poată ocupa prima poziție la Senat.
Cu toate acestea, trădarea din partea primarilor este, cu siguranță, o lovitură dureroasă și este foarte posibil ca Roberta Anastase să nu ierte așa ușor, mai ales că unii dintre acei primari au fost chiar oamenii ei, ajutați și susținuți de-a lungul timpului. Nu știm cine și cum i-a convins să-i întoarcă spatele, dar este posibil ca o anumită “contribuție” să o fi avut și faptul că un politician de rang înalt din PNL ar fi devenit peste noapte... scriitor și sunt mulți cei care se cam tem de scrierile sale, din PNL și din afara lui.


15 Sep 2024 11:54 3215 vizualizari


Comentarii






  • 17.09.2024 22:04 Cetățeanul Va avea timp la dispoziție, să învețe să numere. Când era în Parlament, număra din 2 în 3.
  • 16.09.2024 18:46 Tache O nonvaloare în minus,se declara nula.Voi nu vedeți ca o duc bine urmașii fosilelor comuniste.Ce s a ales de 1 mai Ploiești unde Corneliu Anastase era director? De Icim ul lui Mircea Cosma.In spatele acestor paravan de firme sta mediul politic.Inca e tânără,are viata înainte la Valea Doftanei,poate o ia și pe Udrea la stana.Te strici la stomac de la fromage de Paris.Pentru mai multe informații sa ii ceara viitoarea primareasa expertului în strunguri Moisescu detalii despre regula mâinii stangi(nu este prostie),sunt chestii tehnice.Asa e și politica
  • 15.09.2024 21:05 Me Asa se intampla oamenilor cu mai multe fete! Roata, politica sau nu, se intoarce.. sau mai bine zis: S-A INTORS! Oricum, toti o apa si-un pamant!
  • 15.09.2024 20:46 Gelu Alta careia i s-a incheiat cariera politica! Nicio pierdere!!! Sa se ia de mana cu Moldoveanu! Apropo, primarul asta (inca in functie) care se lauda ca face treaba pana in ultima zi, mai misca ceva? Ne clantane dintii in gura de la drumurile din oras … In statiile de autobuz pute numai a … urina! Bine ca nu e pe nicio lista, ca ar duce tara de rapa cu “prioritatile” lui! Bine, asta daca nu continua cu mizeria de hAUR 🤢
  • 15.09.2024 16:31 diss Nicio pagubă! De fapt eu cred că dacă măine s-ar desființa parlamentul, senatul...Romănia ar funcționa mult mai bine.Iar deficitul bugetar, care se apropie de 10%!!!, ar putea fi micșorat mult mai repede.
Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
964 vizualizari 07 Sep 2026 21:24 Campania “AUR te aude” a revenit la Câmpina în prezența senatorului Cezar Petre

Campania “AUR te aude” a revenit la Câmpina în prezența senatorului Cezar Petre

Campania "AUR te aude" a continuat la Câmpina, zilele trecute, alături de liderii locali ai acestei formațiuni politice fiind prezent și senatorul Cezar Petre.

citeste mai mult
3390 vizualizari 04 Sep 2026 13:39 Livia Lupu va pleca din Consiliul Local Câmpina și, implicit, din funcția de viceprimar. Va demisiona și din PSD

Livia Lupu va pleca din Consiliul Local Câmpina și, implicit, din funcția de viceprimar. Va demisiona și din PSD

Viceprimarul municipiului Câmpina, Livia Lupu, se va retrage din administrația locală și va pleca din PSD. Anunțul a fost făcut vineri, 4 septembrie 2026. Livia Lupu spune că decizia are la bază motive strict personale.

citeste mai mult
2022 vizualizari 04 Sep 2026 10:58 AUR Câmpina invită la dialog reprezentanții asociațiilor de proprietari pe tema proiectului de regulament pentru parcări

AUR Câmpina invită la dialog reprezentanții asociațiilor de proprietari pe tema proiectului de regulament pentru parcări

Pe fondul discuțiilor apărute după reacția mai multor asociații de proprietari la proiectul de regulament privind parcările din Câmpina, liderii AUR invită la dialog reprezentanții acestor asociații.

citeste mai mult
2050 vizualizari 02 Sep 2026 20:54 PSD Câmpina: “Respect pentru decizia Partidului Câmpina Curată”. Niciun cuvânt pentru susținerea primarului Irina Nistor, membru PSD

PSD Câmpina: “Respect pentru decizia Partidului Câmpina Curată”. Niciun cuvânt pentru susținerea primarului Irina Nistor, membru PSD

Într-o postare pe pagina de Facebook, PSD Câmpina își exprimă un punct de vedere legat de decizia Partidului Câmpina Curată de a renunța la protocolul de colaborare cu primarul Irina Nistor și de a trece în opoziție la nivelul Consiliului Local.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV