CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

În atenția administrației locale câmpinene. Lăsați copiii să bată mingea gratuit pe terenul multifuncțional de lângă bazinul de înot!

- Actualitate -

În atenția administrației locale câmpinene. Lăsați copiii să bată mingea gratuit pe terenul multifuncțional de lângă bazinul de înot!

Câțiva copii de gimnaziu, vreo cinci, s-au dus să joace baschet pe terenul multifuncțional de lângă bazinul de înot din municipiul Câmpina. Nu li s-a permis accesul de către paznicul de la bazin. Patru dintre ei au încercat din nou, în ziua următoare, iar situația a fost aceeași - "Nu se intră decât contra-cost. Plătiți taxa de intrare, îmi aduceți chitanța și vă las să jucați". Cam așa stau lucrurile, iar părinții sunt revoltați că, pe un teren realizat cu fonduri de la bugetul local, nu este permis accesul gratuit al copiilor. Copii de 11-12 ani, care vor să bată mingea și să arunce la coș. Taxa de închiriere a terenului multifuncțional, aprobată de Consiliul Local Câmpina, este de 25 lei/oră de luni până vineri, între orele 8.00-16.00; 35 lei/oră de luni până vineri, între orele 16.00-22.00 și în week-end.

Terenul multifuncțional (unde se poate juca handbal sau baschet) aparține administrației locale și este administrat de Clubul Sportiv Câmpina (care administrează și terenul sintetic de fotbal din incinta Căminului Petrol, precum și bazinul de înot didactic). Amenajarea acestui teren a costat 147.000 lei (aproximativ 33.000 euro), bani alocați de la bugetul local. În august 2017, când terenul a fost gata, Consiliul Local a aprobat Regulamentul de Organizare și Funcționare (ROF), potrivit căruia au gratuitate pe acest teren elevii de la "ramurile sportive handbal, baschet și minifotbal, doar însoțiți de profesori", adică la desfășurarea orelor de sport, precum și la competițiile organizate de administrația locală. În orice altă situație, se plătește taxa de închiriere a terenului.
Acum, iată o situație - este vacanță, ștrand funcțional nu există în Câmpina, terenurile de sport ale unităților de învățământ sunt închise, în cea mai mare parte, ca să nu mai vorbim despre faptul că, la școli, teren de sport înseamnă o suprafață de beton. Patru-cinci copii vor să bată mingea, vor să arunce la poartă sau la coșul de baschet. Unde pot face acest lucru în Câmpina, fără să plătească? Unde pot bate mingea copiii din Câmpina? Pe stradă? Terenul multifuncțional ar putea fi o soluție pentru astfel de cazuri, iar din punctul nostru de vedere, copiii chiar ar trebui să fie încurajați să bată mingea. Ne plângem că stau cu ochii în tablete și telefoane, dar iată, când se adună câțiva și vor să joace ceva, nu prea au unde să o facă sau pot bate mingea doar contra-cost. 

Terenul multifuncțional nu este un loc atât de aglomerat încât niște copii să dea peste cap programul unor antrenamente sau competiții care s-ar desfășura aici. Sau să existe atât de multe programări pentru închirierea terenului, încât copiii să nu mai aibă loc. Vă prezentăm în facsimil cât a produs acest teren din taxa de închirere, conform raportului de activitate prezentat de CS Câmpina Consiliului Local: 365 lei în 2018 și 0 lei pe primul trimestru din 2019. Prin urmare, fără să li se permită accesul gratuit copiilor pe acest teren, iată cât de "profitabil" a fost. Deci nu s-ar pune problema că, lăsând copiii să intre aici, s-ar produce cine știe ce pagubă la bugetul CS Câmpina.
Acum, doar Consiliul Local ar putea lua o decizie, prin modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a terenului multifuncțional, că, altfel, paznicii de la bazin vor continua să-i alunge pe copii.


16 Jun 2019 11:14 5743 vizualizari


Comentarii






  • 18.06.2019 19:05 Admin Pt. Ninin - Nu vă supărați, dar scrie în articol ce bani s-au încasat de pe acest teren - 365 lei în 2018 și 0 lei în 2019. Am pus și facsimile cu încasările...
  • 18.06.2019 09:11 Ninin Va rog frumos sa ne prezentați o situatie cu ce bani s-au încasat de pe acest teren de cand a fost facut acest teren. Sa vedem daca in varianta asta e rentabil. Multumesc!
  • 16.06.2019 19:21 Paul Daca ai pile la CS sau la unii consilieri locali poti sa intri pe terenul ala fara sa dai bani. Stiu ce spun
Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
369 vizualizari 02 Nov 2026 17:15 Cine (nu) face curățenie pe centura Comarnic?

Cine (nu) face curățenie pe centura Comarnic?

Un cititor CâmpinaTV.ro, care trece frecvent pe centura Comarnic, nou inaugurată, ne-a semnalat o problemă care nu face cinste celor care opresc în zonă, dar nici administratorilor acestui drum și celor care au investit milioane de euro pentru această centură.

citeste mai mult
2533 vizualizari 02 Nov 2026 13:29 Hidro Prahova, de cămine subterane pentru apometre nu ai auzit? Chiar trebuie ocupate trotuarele din Câmpina cu aceste cutii din plastic?

Hidro Prahova, de cămine subterane pentru apometre nu ai auzit? Chiar trebuie ocupate trotuarele din Câmpina cu aceste cutii din plastic?

În cadrul proiectului cu fonduri europene CL 1 - Execuție rețele de apă și canalizare, derulat prin compania Hidro Prahova, la Câmpina vor fi schimbate contoarele de apă (apometrele). Și nu doar că vor fi schimbate, ci vor fi montate în exterior, pe trotuar, la limita proprietății, într-o cutie din plastic dur.

citeste mai mult
579 vizualizari 02 Nov 2026 12:38 Percheziții în patru județe, inclusiv Prahova, într-un caz de evaziune fiscală. 27 persoane sunt vizate în cercetări

Percheziții în patru județe, inclusiv Prahova, într-un caz de evaziune fiscală. 27 persoane sunt vizate în cercetări

În cadrul operațiunii „JUPITER”, desfășurată la nivel național sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 2 noiembrie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, au pus în executare 21 mandate de percheziție domiciliară, în județele Prahova, Vrancea, Dâmbovița și Călărași.

citeste mai mult
477 vizualizari 01 Nov 2026 18:57 Seisme politice în fostele țări comuniste din Europa de Est. România, încotro?

Seisme politice în fostele țări comuniste din Europa de Est. România, încotro?

În multe dintre statele foste comuniste din Europa de Est, 2026 reprezintă anul unor mișcări seismice importante pe scena politică.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV