Joi dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova-Serviciul de Investigare a Criminalității Economice efectuează 7 percheziții domiciliare, în municipiul București și în județele Călărași, Dâmbovița și Ilfov, la domiciliile unor persoane bănuite de înșelăciune, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova a informat că 8 persoane vor fi conduse la sediul unității de poliție, în vederea audierii.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2015-2022, persoanele bănuite ar fi solicitat și obținut 163 de credite de la mai multe C.A.R.-uri din țară, folosind documente care conțineau date nereale privind condițiile necesare obținerii împrumuturilor. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 5.700.000 de lei. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova.
(Sursa video - IJP Prahova)

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina, Secției de Poliție Rurală nr. 2 Florești și Secției de Poliție Rurală nr. 4 Cornu au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pe raza de competență, în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale, precum și a creșterii gradului de siguranță a cetățenilor.

UPDATE - Alimentarea cu energie electrică s-a reluat în jurul orei 21.15.
În jurul orei 19.00, mai multe zone din Câmpina au rămas brusc în beznă.

Biorul Rutier din candrul Poliției municipiului Câmpina a desfășurat o activitate educativ - preventivă dedicată siguranței pentru motocicliști, precum și ordinii și liniștii publice pentru locuitorii municipiului Câmpina.

Administrația câmpineană a transmis un comunicat de presă privind instituirea unor restricții de trafic pe Drumul Taberei.