CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Centrul Cultural Bănești va purta numele lui Marin Constantin, fondatorul Corului Madrigal, de la a cărui naștere se împlinesc 95 de ani

- Social -

Centrul Cultural Bănești va purta numele lui Marin Constantin, fondatorul Corului Madrigal, de la a cărui naștere se împlinesc 95 de ani

În comuna Bănești, undeva în apropierea intrării spre satul Urleta, va fi construit Centrul Cultural Bănești. Demararea lucrărilor este oarecum întârziată de Compania Națională de Investiții, prin care se derulează acest proiect, din cauza unor probleme apărute la procedura de achiziție publică, astfel că licitația este în curs de a fi reluată. Totuși, autoritățile locale așteaptă cu nerăbdare realizarea acestui proiect, stabilindu-se deja și numele pe care îl va purta instituție. Se va numi Centrul Cultural "Marin Constantin", astfel aducându-se un omagiu fondatorului și dirijorului Corului Madrigal, de la a cărui naștere se împlinesc 95 de ani chiar astăzi, 27 februarie 2020.

Marin Constantin a fost și rămâne o personalitate de excepție a culturii românești. S-a născut la Bănești, în satul Urleta. Casa natală a marelui muzician există și astăzi, fiind sediul unei fundații care îi poartă numele. Marin Constantin a fost muzician, compozitor și dirijor de ansamblu coral, specialist renumit în muzica renascentistă, cântul gregorian și baroc, precum și în muzică tradițională românească, dar mai presus de toate a fost fondatorul, dirijorul și dirijorul pe viață al Corului Madrigal, înființat în anul 1963. A absolvit Facultatea de Pedagogie Muzicală din cadrul Conservatorului din București în anul 1949, având profesori celebri, a obținut titlul de doctor în muzicologie la Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj, în anul 1985, iar în anul 1994 a fost numit Doctor Honoris Causa al aceleiași universități. În fruntea Corului Madrigal a concertat pe toate marile scene ale lumii, lista premiilor și distincțiilor fiind impresionantă.
”Marin Constantin este una dintre cele mai renumite personalități, cunoscută la nivel mondial, care s-a născut în localitatea noastră și cred că este o formă de respect și de recunoaștere a valorii acestui om prin acordarea numelui său viitorului Centru Cultural al comunei Bănești, a cărei construcție ar urma să fie începută de Compania Națională de Investiții în cursul acestui an”, ne-a declarat primarul comunei Bănești, George Stoica. Centrul Cultural Bănești va costa aproximativ 500.000 euro, la care se adaugă contribuția de la bugetul local de aproximativ 600.000 lei. Construcția va avea demisol, parter și etaj, iar lucrările ar trebui să dureze doi ani.


27 Feb 2020 10:30 3394 vizualizari


Comentarii






906 vizualizari 05 Aug 2026 20:22 Consiliul Județean Prahova a luat măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică

Consiliul Județean Prahova a luat măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, a dispus, începând de miercuri, 5 august 2026, un set de măsuri menite să reducă consumul de energie electrică în toate imobilele aflate în proprietatea Consiliului Județean, ca parte a unui demers mai amplu de utilizare responsabilă a fondurilor publice.

citeste mai mult
1940 vizualizari 04 Aug 2026 11:55 Câmpina la pas... Imagini horror în curtea unui fost agent economic

Câmpina la pas... Imagini horror în curtea unui fost agent economic

Parcurgând Câmpina la pas ajungi și în zone care nu se regăsesc nici în pliantele turistice, nici în cele.. electorale.

citeste mai mult
1498 vizualizari 04 Aug 2026 10:25 82 ani de la trecerea în neființă a unuia dintre cei mai valoroși dascăli ai Câmpinei din toate timprile - Atanase Scripcă

82 ani de la trecerea în neființă a unuia dintre cei mai valoroși dascăli ai Câmpinei din toate timprile - Atanase Scripcă

Profesorul Anastase Scripcă a murit pe 4 august 1944, la ora 11.00, la vârsta de 75 ani, în locuinţa sa din Câmpina, strada Băicoianu nr. 13 (n.n. - astăzi, Strada Vasile Alecsandri). Este înmormântat în cimitirul central (Bobâlna de azi). Ulterior, meşterul popular Nicolae Goage aşează aici, în memoria sa şi a soţiei, Maria Scripcă, o troiţă din lemn sculptat,care astăzi, din păcate, nu mai există.

citeste mai mult
988 vizualizari 03 Aug 2026 20:43 Primăria Breaza l-a premiat pe elevul cu cea mai mare medie la Evaluarea Națională

Primăria Breaza l-a premiat pe elevul cu cea mai mare medie la Evaluarea Națională

Teodor Ștefan Pavel este elevul de la Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” din Breaza, care a obținut cea mai mare medie la Evaluarea Națională din acest an.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV