În cadrul operațiunii „JUPITER”, desfășurată la nivel național sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 2 noiembrie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, au pus în executare 21 mandate de percheziție domiciliară, în județele Prahova, Vrancea, Dâmbovița și Călărași.
Activitățile procedurale sunt efectuate într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.
Din actele de urmărire penală administrate până în prezent a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada 1 ianuarie 2018 – 20 noiembrie 2024, activitatea unei societăți comerciale ar fi înregistrat achiziții de deșeuri feroase și neferoase de la persoane fizice neînregistrate fiscal, de aproximativ 509.300.000 lei.
În vederea verificării realității și legalității operațiunilor economice, au fost identificate 27 persoane, domiciliate în cele cinci județe, care figurează în documentele contabile ca furnizori ai societății, cu o cantitate totală de aproximativ 7.700.000 de kilograme de deșeuri, de aproximativ 27.650.000 de lei.
Activitățile desfășurate reflectă preocuparea constantă a polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Prahova pentru prevenirea și combaterea criminalității economico-financiare, protejarea circuitului economic legal și apărarea intereselor patrimoniale ale statului.
Prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului urmează să fie stabilit pe parcursul cercetărilor.
Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt și de drept, a participației penale a persoanelor implicate și a dispunerii măsurilor procesuale care se impun, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova.
(Foto - IJP Prahova)
Citește cele mai noi știri locale publicate pe Câmpinatv.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - Câmpinatv și grupului de Whatsapp (0733.388.425).
Fii parte a comunității Câmpinatv.ro!

În cadrul proiectului cu fonduri europene CL 1 - Execuție rețele de apă și canalizare, derulat prin compania Hidro Prahova, la Câmpina vor fi schimbate contoarele de apă (apometrele). Și nu doar că vor fi schimbate, ci vor fi montate în exterior, pe trotuar, la limita proprietății, într-o cutie din plastic dur.

În multe dintre statele foste comuniste din Europa de Est, 2026 reprezintă anul unor mișcări seismice importante pe scena politică.

Traficul rutier de pe Calea Doftanei din Câmpina a început să devină o problemă tot mai stringentă, iar producerea unui accident rutier cu consecințe grave pare a fi iminentă.

O solicitare semnată de Alfred Dumitriu a ajuns la consilierii locali. Sculptorul câmpinean oferă una dintre operele sale cele mai recente administrației locale pentru suma de 137.900 lei, adică aproape 27.000 euro.