Un proces mai puțin obișnuit se află pe rolul Secției civile de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Prahova. O fostă angajată a Bibliotecii Municipale "Dr. C.I. Istrati" a dat în judecată Primăria Câmpina, solicitând anularea procesului verbal prin care i-a fost respins dosarul de concurs, precum și anularea concursului pentru ocuparea postului vacant de bibliotecar gradul IA. În urma concursului respectiv, postul a fost ocupat de Georgiana Bădulescu, soția administratorului public al Primăriei Câmpina, Remus Bădulescu. Decizia Tribunalului Prahova nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Elena Mihăilescu a fost mulți ani bibliotecar gradul IA la Biblioteca Municipală Câmpina, instituție care face parte din aparatul de specialitate al primarului municipiului. În 2016 a îndeplinit condițiile legale de pensionare. Potrivit unor surse din cadrul Primăriei, Elena Mihăilescu a dorit să mai rămână o perioadă în cadrul Bibliotecii Municipale, mai ales că legea i-ar fi permis acest lucru și nici nu ar fi fost singura persoană din administrația locală într-o astfel de situație. Cererea nu i-a fost, însă, aprobată și a trebuit să iasă la pensie. Pentru postul rămas vacant, Primăria Câmpina a organizat concurs în data de 10 ianuarie 2017, iar pentru acest concurs și-au depus dosarele Elena Mihăilescu și Georgiana Bădulescu. Dosarul Elenei Mihăilescu a fost, însă, respins, motivul invocat de comisia de concurs fiind acela că postul este scos la concurs pentru a fi ocupat pe perioadă nedeterminată, iar un pensionar nu poate fi angajat, conform legii, decât pe perioadă determinată. În aceste condiții, Georgiana Bădulescu a luat concursul și a ocupat postul respectiv, fiind singurul candidat.
Elena Mihăilescu s-a adresat instanței, primul termen în acest proces având loc la Tribunalul Prahova pe 7 iunie 2017. Au existat mai multe termene, apoi o serie de amânări după introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Georgianei Bădulescu, pentru ca la finalul anului trecut să fie pronunțată soluția. Instanța a decis anularea procesului verbal încheiat în urma respingerii dosarului Elenei Mihăilescu, anularea raportului final al concursului pentru ocuparea postului de bibliotecar gradul IA la Biblioteca Municipală Câmpina și anularea concursului.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs, ceea ce probabil se va și întâmpla, în 15 zile de la comunicare. După cum ne-au precizat surse judiciare, până la această dată părțile implicate nu au primit, încă, motivarea instanței.

De mai multă vreme se discută despre posibilitatea realizării unui teren sportiv în curtea școlii primare de pe Strada Golești, care aparține de Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” Câmpina.

Un accident rutier s-a produs în comuna Puchenii Mari, sat Moara, unde un autoturism a ieșit în afara părții carosabile, având la bord trei persoane. La fața locului intervin echipaje din cadrul Detașamentului 2 Ploiești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și un echipaj de terapie intensivă mobilă (TIM). În sprijin acționează și SAJ Prahova.

Două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Câmpina, precum și un echipaj de terapie intensivă mobilă din cadrul Detașamentului 2 Ploiești, au intervenit în această dimineață, în jurul orei 3.30, în municipiul Câmpina, pe strada I.H. Rădulescu, în urma producerii unui accident rutier.

În momentul de față în Câmpina există trei alunecări de teren care sunt active și pe care administrația locală le are în vedere pentru realizarea necesarelor lucrări de consolidare.