La Palatul Parlamentului, în Sala ”Constantin Stere”, a avut loc joi dimineață ediția a doua a Galei Performanței elevilor de nota 10, unde au fost reuniți elevii cu media 10 la examenul de Bacalaureat și Evaluare Națională, din toată țara.
Mihaela Neculaiu, singura elevă a Colegiul Național ”Nicolae Grigorescu” din Câmpina care a obținut media 10 la examenul de Bacalaureat, a fost printre invitați, alături de familia ei.
Evenimentul a fost inițiat și organizat de Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități din Senatul României, comisie condusă de Rodica Cușnir. De asemenea, la eveniment a fost prezent și președintele Seatului, Mircea Abrudean.
În afara festivității propriu-zise, a fost un moment artistic special oferit de Corul ”Madrigal”, dar a avut loc și o discuție mai amplă privind creșterea generațiilor viitoare, președintele Senatului afirmând la un moment dat: ”Le spun acestor tineri minunați, cu rezultate excepționale la învățătură, că viitorul le aparține și că am încredere că-și vor crea oportunități demne de potențialul lor, una dintre acestea fiind și Programul de Internship de la Senat. Și le mai spun că m-aș bucura să rămână în România, sau să se întoarcă acasă după ce-și vor termina studiile în străinătate. Eu, voi, noi toți avem nevoie de ei aici, acasă”.
Mihaela Neculaiu a fost admisă la Facultatea de Litere a Universității București, visul ei fiind să devină profesor de limba română. Un om care a reprezentat Câmpina la Gala Performaței elevilor de nota 10 de la Palatul Parlamentului României.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

În Câmpina sunt montate pe la majoritatea intersecțiilor indicatoare cu numele străzilor. Unele sunt mai strâmbe, altele mai deteriorate, pe altele s-au lipit tot felul de abțibiduri, dar unul dintre ele este chiar...

Un cititor CâmpinaTV.ro, care trece frecvent pe centura Comarnic, nou inaugurată, ne-a semnalat o problemă care nu face cinste celor care opresc în zonă, dar nici administratorilor acestui drum și celor care au investit milioane de euro pentru această centură.

În cadrul proiectului cu fonduri europene CL 1 - Execuție rețele de apă și canalizare, derulat prin compania Hidro Prahova, la Câmpina vor fi schimbate contoarele de apă (apometrele). Și nu doar că vor fi schimbate, ci vor fi montate în exterior, pe trotuar, la limita proprietății, într-o cutie din plastic dur.

În cadrul operațiunii „JUPITER”, desfășurată la nivel național sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 2 noiembrie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, au pus în executare 21 mandate de percheziție domiciliară, în județele Prahova, Vrancea, Dâmbovița și Călărași.