Ofelia Hărănguș, ambasador al Câmpinei și al folclorului românesc

- Interviuri -

În urmă cu puțin timp, pe 27 septembrie, Ofelia Hărănguș a împlinit 72 ani. La această frumoasă bornă a vieții, am purtat o discuție despre cariera ei, despre începuturile sale, despre mândria cu care reprezintă Câmpina și folclorul românesc oriunde este invitată, dar și despre supărările de pe plan local.

Ofelia Hărănguș, sunteți o prezență constantă în viața Câmpinei, dar, cu toate acestea, cred că puțină lume știe începuturile carierei dumneavoastră. Cum a început totul și de unde această pasiune pentru folclor?
M-am născut la Brebu și am deschis ochii pe țitera bunicului, Traian Barbu. De la el și de la mama mea am învățat să cânt la acest frumos instrument, ceea ce mi-a folosit mai târziu, când am studiat vioara, dar și când am lansat primele cântece.
Vă mai amintiți primul cântec învățat?
Sigur, nu se uită așa ceva... La numai 5 ani mama m-a învățat ”Ce mai fată cu ilic”, iar primul cântec pe care am învățat să-l cânt la țiteră a fost ”Vine trenul din Ardeal”, ale cărui versuri le-am învățat ceva mai târziu tot de la mama mea.
Când ați urcat prima oară pe scenă?
Profesorul de muzică Ovidiu Ciocaneli m-a ajutat să înțeleg și să descifrez partiturile muzicale, m-a îndrumat și m-a încurajat să cânt la serbările școlare și la postul de radioficare local. Pe o scenă adevărată am urcat prima dată în anul 1964, alături de mama și bunicul, fiind prezentați drept ”Cei trei țiterași”. În anul următor, tot alături de mama și bunicul, făceam parte din Ansamblul Folcloric al Palatului Culturii din Ploiești, sub conducerea muzicală a lui Ludovic Paceag și a dirijorului Eugen Bleoțiu.
După ce ați absolvit cursurile Liceului Pedagogic ”Spiru Haret” de la Buzău ați revenit la Câmpina. Cum ați regăsit orașul?
În vacanța de vară a anului 1972 am revenit la Câmpina, la Casa de Cultură, sperând că găsesc o formație de muzică ușoară cu care să-mi continui activitatea muzicală, pentru că la Buzău colaboram ca solistă de muzică ușoară la Casa de Cultură și la Casa Armatei. Dar am găsit un taraf condus de profesorul Leonida Brezeanu, un om deosebit, care a fost de acord să colaborăm. Dincolo de colaborarea pe scenă, profesorul Leonida Brezeanu m-a îndrumat să urmez cursurile de inițiere în culegere de folclor și, mai apoi, cursurile Școlii Populare de Artă din Ploiești, avându-i ca profesori îndrumători, printre alții, pe Corneliu Ichim, Ioan Podăreanu și Oana Ioan.
În toată această perioadă ați participat la festivaluri și concursuri?
Sigur. Din anul 1986 obținusem atestatul de artist liber profesionist. Am participat la numeroase concerte, festivaluri, concursuri, dar și la emisiuni radio și TV. Între anii 1979 și 1983, am participat chiar aici, la Câmpina, la un festival-concurs cu o denumire specifică acelor vremuri - ”Bucuria muncii”. Dar dincolo de nume, din punct de vedere folcloric și artistic, era un concurs valoros și am fost premiată la fiecare participare. De asemenea, participam la concursuri și festivaluri în întreaga țară, de Turnu Severin sau Târgu Jiu, la Slănic Moldova sau Naruja, în Vrancea. În perioada 1986-1990 am făcut parte din Ansamblul Folcloric ”Crăițele” din Valea Doftanei.
Ce a urmat pentru cariera dumneavoastră după 1989?
Eu mi-am continuat cariera, cântând cu bucurie piese din folclorul nostru autentic. Au fost numeroase concerte, festivaluri, prezențe la radio și TV, iar în anul 2003 am avut bucuria ca Electrocord să imprime primele mele piese. Țin minte cu mândrie că, pe 4 martie 2004, Electrocord a realizat un spectacol în cadrul căruia a fost lansată prima mea casetă audio ”Cine a zis dorului dor”, cu 18 cântece foarte frumoase.
Pe plan local, cum au evoluat lucrurile pentru dumneavoastră?
În anul 2005 am reușit înființarea Grupului folcloric de copii ”Mlădițe câmpinene”. Apoi, în anul următor, pe 29 septembrie 2006, am avut un spectacol aniversar la 20 ani de activitate, prilej cu care am primit o Diplomă de Excelență din partea autorităților locale. Din păcate, am și motive de mâhnire, venite tocmai de la oamenii care conduc Câmpina, oameni care, după 19 ani de activitate, au decis desființarea Grupului ”Mlădițe câmpinene”. Este exemplul cel mai clar că nu m-au vrut să fiu alături de aceea ce înseamnă fenomenul folclor din Câmpina.
Haideți să vorbim și despre ceva frumos. Știu că ați participat la numeroase festivaluri și concursuri dincolo de granițele țării, având o relație aparte cu Moldova de dincolo de Prut.
Da, într-adevăr, am avut bucuria să fiu un adevărat ambasador al Câmpinei, dar și al folclorului românesc la numeroase festivaluri și concerte. Și am făcut acest lucru cu mândrie și bucurie. Am fost în țări precum Germania, Serbia, Turcia, Bosnia, Grecia. Dar sufletul meu este legat de românii din Moldova și Ucraina. Atât în Moldova, cât și în Ucraina, am participat la multe festivaluri, multe evenimente de suflet și am fost recompensată cu multe titluri și premii. Cred că aproape mai multe decât cele din România. Oricum, de multe ori am avut senzația că sunt mai apreciată în Moldova sau pe alte meleaguri decât la mine acasă...
Dintre toate distincțiile primite de-a lungul carierei, dacă ar fi să alegeți unul singur, care ar fi cel mai valoros pentru sufletul dumneavoastră?
Îmi cereți ceva extrem de dificil... Este foarte greu să aleg... Totuși, aș zice că titlul de ”Artist al României” cu care am fost sărbătorită în anul 2015 la Chișinău, în cadrul unui eveniment fabulos organizat de Asociația Culturală ”Ideal”, condusă de academicianul Vasile Căpățână. Sigur, mai sunt și altele foarte dragi sufletului meu. Și cu permisiunea dumneavoastră am să amintesc doar că, în anul 2020, Academia Națiunilor Unite, președinte Valeriu Mocanu, mi-a oferit Diploma ”Omul anului 2020” în cadrul unui eveniment deosebit la Chișinău, iar la sfârșitul aceluiași an, Academia Internațională de Literatură și Artă, condusă de Excelența Sa George Călin, ambasadorul României la Convenția ONU de la Geneva, mi-a acordat distincția ”Meritul academic”.
Vă mulțumim! Felicitări și mult succes mai departe!