UPDATE - Din locațiile percheziționate, polițiștii au ridicat aproximativ o tonă de materiale pirotehnice (peste 76.000 pachete petarde și 86 baterii pirotehnice) în valoare totală de 60.000 lei.
În această dimineață, polițiști din cadrul IJP Prahova, specializați în arme, explozibil și substanțe periculoase, efectuează opt percheziții domiciliare în municipiul Câmpina, toate pe Strada Maramureș. Aceste percheziții vizează persoane bănuite de efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice, fără a avea acest drept.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, din cercetări a reieşit că, începând cu 1 noiembrie 2017, cei în cauză ar fi achiziționat ilegal articole pirotehnice din categoria celor interzise a fi deținute în scopul recomercializării. Polițiștii vor pune în aplicare 12 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la audieri.
"În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept și comercializarea articolelor pirotehnice din categoria 1 și P1 (altele decât cele de divertisment și de scenă) către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani", se precizează în comunicatul IJP Prahova. La percheziții participă şi jandarmi.
(Foto cu caracter ilustrativ)

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina, Secției de Poliție Rurală nr. 2 Florești și Secției de Poliție Rurală nr. 4 Cornu au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pe raza de competență, în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale, precum și a creșterii gradului de siguranță a cetățenilor.

UPDATE - Alimentarea cu energie electrică s-a reluat în jurul orei 21.15.
În jurul orei 19.00, mai multe zone din Câmpina au rămas brusc în beznă.

Biorul Rutier din candrul Poliției municipiului Câmpina a desfășurat o activitate educativ - preventivă dedicată siguranței pentru motocicliști, precum și ordinii și liniștii publice pentru locuitorii municipiului Câmpina.

Administrația câmpineană a transmis un comunicat de presă privind instituirea unor restricții de trafic pe Drumul Taberei.