În ultimele luni, autoritățile locale s-au confruntat cu o problemă destul de greu de gestionat. Este vorba despre apariția în Câmpina a unor persoane fără adăpost, venite din alte localități din Prahova, dar și din alte județe. Aceste persoane au fost găsite pe stradă sau prin parcuri și duse de Poliția Locală, împreună cu reprezentanții Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei, la Centrul Rezidențial de Asistență și Reintegrare Socială din Cartierul Voila, centru care aparține administrației locale câmpinene.
Problema este că acest centru social este destinat persoanelor fără adăpost sau cu alte probleme sociale din municipiul Câmpina, iar cei din alte localități pot fi găzduiți maxim șapte zile calendaristice, o singură dată, perioadă în care se ia legătura cu primăriile localităților de unde provin aceste persoane sau cu Direcția Generală de Asistență Socială, pentru preluarea acestora. Au fost situații în care respectiveel persoane au fost conduse la tren sau microbuz pentru a pleca în localitățile de domiciliu, dar au revenit în Câmpina după una-două săptămâni.
Despre acest subiect s-a vorbit la ședința de joi, 30 ianuarie 2020, a Consiliului Local Câmpina și au fost luate unele decizii valabile în sezonul rece.
"După cum știți, noi nu putem găzdui decât șapte zile persoanele fără adăpost care nu sunt din Câmpina. Dar ne trezim periodic cu acești oameni pe străzi și șapte zile este o perioadă insuficientă pentru a găsi niște soluții pentru ei împreună cu primăriile localităților de unde provin. Problema este că, în sezonul rece, ne temem și să nu apară decese în stradă și tocmai pentru a evita apariția unor evenimente nedorite în localitatea noastră, trebuie să luăm niște măsuri", a afirmat primarul Horia Tiseanu în cadrul ședinței CL Câmpina.
Astfel, s-a decis ca pe perioada rece, de la 1 noiembrie până la 31 martie, în condiții meteo nefavorabile, cu temperaturi scăzuteși ninsori, persoanele fără adăpost, provenite din alte localități, să poată fi găzduite în Centrul Social de la șapte până la 30 de zile calendaristice, perioadă în care situația acestora trebuie rezolvată împreună cu autoritățile de resort. Precizăm faptul că, pentru persoanele fără adăpost din municipiul Câmpina au dreptul să beneficieze de serviciile Centrului Social pe o perioadă de până la șase luni.
În cazul în care aveți informații despre persoane din această categorie, puteți semnala cazul la Poliția Locală Câmpina, telefon 0244.332.420 sau la numărul de whatsapp 0749.263.001.

Primăria municipiului Câmpina reamintește cetățenilor programul de colectare a deșeurilor vegetale.

Pe 31 august 1909 se năștea la Câmpina Ionel Gologan - intelectual de prestigiu, autor de fabule, epigrame, traducător, dar și publicist, un om de mare valoare, despre care - din păcate - se știu prea puține în zilele noastre...

"STEAM HUB Câmpina - Educație prin experiment, inovare și creativitate” este un proiect inițiat și elaborat de prof. Alina Botoacă, directorul Clubului Copiilor Câmpina, împreună cu echipa de cadre didactice a instituției.

Primăria Câmpina a lansat o provocare, zilele trecute, invitându-i pe câmpineni să propună proiecte cu finanțare din fonduri europene pentru perioada 2028-2034.