Accidentul s-a produs miercuri dimineață, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, chiar pe trecerea de pietoni din zona benzinăriei ETU. Tânărul de 18 ani (domiciliat în Valea Doftanei) traversa regulamentar strada și când mai avea doi pași până la trotuar a fost lovit și trântit la pământ de un autoturism Logan, condus de un bărbat de 71 de ani, din Câmpina.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cel mai probabil, a fost un moment de neatenție din partea acestuia. Agentul Biroului de Poliție Rutieră din cadrul Poliției Municipale Câmpina i-a reținut permisul conducătorului auto, în vederea suspendării, urmând să se aplice și o sancțiune pentru neacordarea priorității de trecere pietonului angajat în traversarea regulamentară a drumului.
Tânărul lovit de mașină a fost rănit ușor și transportat la Spitalul Municipal, apoi la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești pentru investigații complete. S-a ales și cu o sperietură groaznică și cu certitudinea că un pieton nu poate fi în siguranță nici atunci când traversează regulamentar strada.

Problemele economice de la nivel național se văd pe plan local și în creșterea numărului de șomeri.

Lucrurile se prezintă din ce în ce mai rău din punct de vedere economic. Este o constatare ușor de făcut de oricine...

OMV Petrom a realizat modernizarea Institutului de Cercetare și Proiectare Tehnologică de la Câmpina, una dintre cele mai importante componente fiind depozitul de carote, inaugurat în noiembrie 2015.

Am plecat de la sumele uriașe pe care administrația câmpineană le cheltuie în fiecare an pentru mentenanța semafoarelor. Și a apărut ideea de a înlocui semafoarele cu sensuri giratorii. O soluție cu multiple avantaje...