CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Angajații instituțiilor de cultură din Câmpina rămân cu salariile sub cele ale femeilor de serviciu și șoferilor de la Primărie

- Actualitate -

Angajații instituțiilor de cultură din Câmpina rămân cu salariile sub cele ale femeilor de serviciu și șoferilor de la Primărie

Un proiect așteptat cu maxim interes la ultima ședință a Consiliului Local Câmpina a fost cel privind stabilirea salariilor de bază pentru personalul contractual din cadrul Casei de Cultură și Casei Tineretului. Proiectul a fost inițiat de consilierii Gabriel Dima și Constantin Cândea, a avut avize nefavorabile din partea serviciilor de specialitate din cadrul Primăriei, inclusiv din partea secretarului municipiului, iar la vot a fost respins (10 voturi împotrivă - consilierii PNL și PMP; 8 voturi pentru - consilierii PSD și ALDE, Daniel Ioniță nu a votat).

Poate vă amintiți faptul că o întreagă discuție pe tema acestui proiect a avut loc la Primăria Câmpina, la jumătatea lunii ianuarie, la solicitarea Comisiei juridice și de administrație publică a Consiliului Local. Încă de atunci s-a văzut foarte clar opoziția reprezentanților Primăriei Câmpina față de o posibilă majorare a salariilor angajaților din instituțiile subordonate administrației locale. La ședința Consiliului Local, opoziția a fost și mai clară, indiferent de argumentele prezentate de inițiatori. 
De fapt, proiectul propus de consilierii Gabriel Dima și Constantin Cândea prevedea includerea angajaților de la Casa de Cultură și Casa Tineretului în familia ocupațională “Administrație”, ceea ce echivala cu creșterea salariilor acestor angajați la nivelul celor din Primărie. Demersul se baza pe apariția Ordonanței de Urgență nr. 90/2018 (care aduce unele modificări Legii salarizării bugetarilor și clarifică situația instituțiilor și serviciilor publice din subordinea administrației locale), precum și pe răspunsul foarte clar al Ministerului Muncii la adresa transmisă de Casa de Cultură (unde se spune că salarizarea se face pe funcțiile din nomenclatoarele specifice administrației publice pentru instituțiile din subordinea administrației publice).
Juriștii Primăriei Câmpina nu au fost de acord cu argumentele aduse, iar primarul Horia Tiseanu le-a susținut punctul de vedere, trimițându-i implicit pe salariații celor două instituții în instanță pentru a-și cere drepturile salariale: “Nu a fost o rea-voință din partea noastră, ci răspunsurile pe care le-am primit și noi pe această temă au fost atât de ambigue, încât nimeni nu a avut curajul să zică da, să mărim salariile. Noi credem că o acțiune în instanță ar fi lămuritoare și nu cred că este vreo problemă dacă se ajunge în instanță”.
Un punct de vedere interesant l-a avut consilierul Florin Frățilă, care a făcut referire la nivelul actual de salarizare de la Casa de Cultură și Casa Tineretului: “Marea majoritate a salariaților din sistemul de cultură, care ne reprezintă și oferă servicii în acest domeniu, au salariul la nivel de femeie de serviciu din Primărie. Să nu vă mirați că nivelul acestor servicii va scădea dramatic, pentru că nu mai stă nimeni pe 20 milioane lei vechi să conducă o instituție, oricare ar fi ea”.
În prezent, la Casa de Cultură “Geo Bogza”, nivelul net al salariilor angajaților este următorul: responsabil instituție (șef serviciu) – 1.600 lei; contabil – 1.900 lei; referent cultural (cu studii superioare) – 1.393 lei; casier – 1.187 lei; îngrijitor – 1.187 lei. Situația este aproximativ aceeași la toate instituțiile de cultură din Câmpina (Muzeul Hasdeu, Biblioteca Municipală, Casa Tineretului).
Discuțiile au fost ample și interesante (video), dar la final proiectul a fost respins prin vot politic. Din păcate, nici de această dată nu s-a discutat nimic despre situația Bibliotecii Municipale, instituție inclusă în aparatul de specialitate al primarului, asta în condițiile în care activitatea bibliotecilor este reglementată de o lege specială (334/2002 cu completările și modificările ulterioare) potrivit căreia "bibliotecile municipale sunt biblioteci de drept public, cu personalitate juridică". La Câmpina, Biblioteca Municipală face parte din aparatul propriu al primarului, nu are personalitate juridică, dar salariile angajaților nu sunt la nivelul celor din categoria administrație publică, oamenii fiind încadrați la instituții culturale - biblioteci. 

Citiți și: Dacă vor creșteri salariale, angajații Casei de Cultură și Casei Tineretului din Câmpina vor trebui să se adreseze instanțelor de judecată


17 Feb 2019 18:30 6367 vizualizari


Comentarii






  • 18.02.2019 19:52 Elena Rusine ! Daca apartin de Primarie de ce nu le dati aceleasi drepturi ? Probabil va ganditi ca se micsoreaza fondul de salarii si nu va mai ajunge voua ?
897 vizualizari 12 Nov 2026 22:31 Directorul HidroPrahova admite, în fața Consiliului Local Câmpina, că vor fi străzi pe care nu se va mai reabilita rețeaua de apă

Directorul HidroPrahova admite, în fața Consiliului Local Câmpina, că vor fi străzi pe care nu se va mai reabilita rețeaua de apă

Dezbaterile solicitate de consilierul Rudolf Leica în plenul Consiliului Local Câmpina pe două teme de mare actualitate - lucrările de la Spitalul Municipal și cele derulate de HidroPrahova cu fonduri europene - au avut loc joi după-amiază.

citeste mai mult
586 vizualizari 12 Nov 2026 14:23 39 sancțiuni aplicate de polițiști în cadrul unei ample acțiuni în zona Cornu

39 sancțiuni aplicate de polițiști în cadrul unei ample acțiuni în zona Cornu

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina, Secției de Poliție Rurală nr. 2 Florești și Secției de Poliție Rurală nr. 4 Cornu au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pe raza de competență, în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale, precum și a creșterii gradului de siguranță a cetățenilor.

citeste mai mult
2755 vizualizari 11 Nov 2026 19:42 Mare parte din Câmpina este în beznă. Avarie la o stație electrică

Mare parte din Câmpina este în beznă. Avarie la o stație electrică

UPDATE - Alimentarea cu energie electrică s-a reluat în jurul orei 21.15.
În jurul orei 19.00, mai multe zone din Câmpina au rămas brusc în beznă.

citeste mai mult
576 vizualizari 11 Nov 2026 15:55 Siguranță pentru motocicliști, ordine și liniște publică pentru locuitorii Câmpinei!

Siguranță pentru motocicliști, ordine și liniște publică pentru locuitorii Câmpinei!

Biorul Rutier din candrul Poliției municipiului Câmpina a desfășurat o activitate educativ - preventivă dedicată siguranței pentru motocicliști, precum și ordinii și liniștii publice pentru locuitorii municipiului Câmpina.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV