Copilărie încorsetată. O fetiță de 13 ani luptă să-și recapete copilăria „furată“ de scolioză și neajunsuri

Inițial, te gândești că treci doar prin niște stări de moment, te-ai mișcat brusc sau ai o răceală parșivă. Dar împreună cu mama, alarmată de schimbările radicale, accepți într-un final să mergi la medic. Ți se stabilește un diagnostic, ți se dă un tratament. Dar fără rezultat. O nouă vizită la un alt medic, alt verdict, alte rețete, însă miracolul nu apare nici de această dată! Durerile persistă, iar tu nu mai reușești să-ți ții spatele drept, nu mai poți sta prea mult în picioare sau pe scaun, abia poți respira, în parc mergi doar ca să-ți privești surioara mai mică alergând cu alți copii. Ți-e atât de dor să faci același lucru ca ei, dar este ceva care te încorsetează…  Și uite-așa, viața ta a devenit una în care reușești să respiri, să trăiești, să mănânci, să te miști, să mergi la școală datorită unui CORSET!
N-ați citit prezentarea unui scenariu dintr-un film, ci drama prin care trece Raluca Tudorache, din Sinaia, un copil în vârstă de numai 13 ani, care se pregătește de operație, în speranța că-și va recăpată copilăria înghițită de dureri și ședințe interminabile de terapie cauzate de scolioza galopantă. O boală care, în cazul ei, a acționat în jumătate de an cât o face la alte persoane într-un an și jumătate sau, poate, chiar doi.

Probleme în lanț

Raluca Tudorache nu se confruntă doar cu boala, ci și cu neajunsurile familiei, chiar și cu problemele de sănătate ale mamei care, din cauza unei febre din copilărie, s-a ales cu epilepsie. Ca o ironie a sorții, acest episod care avea să-i schimbe viața Oanei Imre (35 ani), mama Ralucăi, se întâmpla tot la vârsta de 13 ani. Raluca împreună cu mama, tatăl vitreg și cu surioara de numai 7 anișori locuiesc la mansarda unei case unde sunt locuințe sociale. O încăpere unde am găsit ordine, dar din care, încă de la ușă, te izbește imaginea sărăciei, a unui loc peste care vremea și vremurile au săpat în lemnărie, în pereți. De când formează o familie, soții Imre au încercat să-și creeze un minimum de confort. Însă este greu să miști lucrurile, atunci când banii vin cu țârâita, când nevoile cotidiene sunt peste puterea ta financiară și, mai ales, când ții cu dinții ca fetelor tale să nu le lipsească nimic, la școală să aibă toate cele necesare ca să nu fie arătate cu degetul. În plus, pentru că se au doar unul pe altul, soții Imre n-au putut lucra niciodată în același timp. Au avut serviciu alternativ, astfel încât să se poată ocupa și de copile. Din puținul adunat s-au gospodărit și și-au tras apă, curent și gaze. Și-au amenajat cele două dormitoare, cu obiecte de mobilier primite, în mare parte, din donații, iar fetelor le-au încropit într-un hol un spațiu de studiu. Pereții scorojiți, plini de igrasie îl transformă într-un loc neprietenos, însă Raluca e bucuroasă că are colțișorul ei…  Și poate ar fi făcut mult mai multe, dacă în august 2016, verdictul implacabil dat Ralucăi nu le-ar fi schimbat prioritățile.
De atunci, pentru soții Imre a început maratonul pe la medici, la ședințe de terapie, adunatul de informații de peste tot. Poate-poate va exista o persoană care să le spună că fetița lor, acel copil bun, conștiincios, cea care până anul trecut n-a lipsit de la olimpiade, se va face bine. „Până acum n-am auzit așa ceva. Am fost la București, la Spitalul «Grigore Alexandrescu», acolo unde fata va fi internată pe 25 aprilie pentru operație și am vorbit cu doctorul despre șansele de revenire. Am vrut să ne spună adevărul! Ni l-a spus pe cel dureros, chiar de față cu fata, că există riscul de la paralizie până la deces. Cât despre veștile bune, să le așteptăm până va face intervenția și va vedea ce-i în interior. Pe mine a picat cerul în acele momente și cu cât se apropie data operației mă simt ca într-o sabie cu două tăișuri: unul care să taie boala și corsetul acesta de care e dependentă zi și noapte și altul care mi-o poate lua“, ne-a mărturisit femeia. A încercat să fie tare, să nu plângă, dar presiunea e prea mare. Cea care s-a ridicat imediat ca s-o încurajeze a fost Raluca. Nu suportă să-și vadă mama suferind. Iar de asta nici nu se vaită de durerile care nu-i dau pace și nici nu vrea să vorbească despre boala ei. „N-am vrut să știu prea multe pentru că mi-e teamă. Prefer să citesc despre alte lucruri și să mă gândesc că este doar un episod din viața mea peste care voi trece cu bine“, a completat Raluca.

Priorități barate de neajunsuri

Dintre cei patru membri ai familiei, momentan, doar Robert Imre (38 de ani) lucrează. Este angajat la o firmă de construcții din Brașov, unde câștigă, în medie, cam 1.500lei/lunar. Se mai adaugă acestor bani și cei din indemnizații și alocații pe care le primesc și care se ridică undeva la 1.000 de lei. Pentru unii ar putea fi, la o primă vedere, o sumă acceptabilă. Doar că din acești bani, mai mult de jumătate se duc pe terapiile și tratamentele Ralucăi. Iar post-operator, costurile vor fi și mai mari. Copila are nevoie de un pat special, cu saltea ortopedică, dar și de o cadă. Momentan, mama ei o spală pe cap în singura chiuvetă din casă care folosește și pentru bucătărie, și pentru baie. Pe corp se spală în copaie. După operație, nu va mai putea…
„Locul pentru baie îl avem, dar, din păcate, n-avem și bani ca să-l amenajăm. Ne-ar trebui cam opt metri de gresie și cinci de faianță, plus cada și chiuveta. De mână de lucru, mă descurc. Le fac cu tata și colegii, doar că n-am din ce să le cumpăr, momentan“, ne-a mărturisit Robert Imre, cu o ușoară jenă față de această neputință. Suferința nu i-a îngenuncheat Ralucăi și visele frumoase. Îl așteaptă pe Iepuraș care speră să-i aducă un manual de japoneză. Este fascinată de limba și civilizația niponilor, iar dacă vei deschide discuția cu ea despre Țara Soarelui-Răsare vei fi copleșit de avalanșa de informații pe care le are deja. O țară cu un nume simbol, cu o civilizație care a renăscut de fiecare dată după loviturile date de istorie și de natură… o țară a luptătorilor care înving de fiecare dată. Iar Raluca are mentalitate de învingătoare, doar că de data aceasta are nevoie și de ajutorul nostru.

Cei care vor să se implice în acest caz o pot face cu un pat și saltea ortopedică, cu materiale de construcție sau banii necesari achiziționării acestora, cu recomandări/consultații medicale, cu cărți pentru copii și despre cultura japoneză și chiar cu un gând bun! Cristi Minculescu, coordonatorul grupului “Pentru Tine!“ vă stă la dispoziție și de această dată, la numărul de telefon 0726.279.537.

Text: Liliana Maxim Minculescu
Foto: Cristi Minculescu