Școala lui Scripcă era cunoscută astfel după numele directorului său, Anastasie Scripcă, un dascăl de mare valoare al Câmpinei. Născut pe 27 aprilie 1869, Scripcă a intrat în învățământ pe 1 mai 1892 și avea să fie director al Școlii nr. 1 de Băieți Câmpina între anii 1905-1906 și 1919-1934, până s-a pensionat.
Anastasie Scripcă a întocmit prima monografie cu caracter local a unei instituții publice, dar rămasă în manuscris, din păcate. O copie a acestui manuscris, care se afla în arhiva școlii, a fost distrusă în perioada primului război mondial, atunci când aici, în sediul școlii, a funcționat unul dintre comandamentele germane. Localul acestei instituții de învățământ a găzduit, începând cu anul 1907, și prima școală de adulți, școala industrială de ucenici și școala practică de comerț. Alături de clădirea școlii se afla Librăria Școalelor a lui Ioan Crăciun, binecunoscută în rândul tuturor câmpinenilor. Și așa era logic să fie, librăria lângă școală, lucru pe care în zilele noastre nu-l mai vedem. Astăzi, pe locul fostei școli se află un bloc, cu spații comerciale la parter, printre care un magazin de covoare și o agenție de turism, iar la primul etaj sunt birouri.
"Câmpina, România 100" este o rubrică pe care o dedicăm tuturor câmpinenilor, în Anul Centenarului Marii Uniri. Timp de 100 de zile vă vom prezenta câte o fotografie din Câmpina de altădată și același loc așa cum arată el astăzi.
Citiți și: Câmpina, România 100. Bulevardul Carol I, zona centrală, ieri şi azi
Câmpina, România 100. Un loc aproape neschimbat - alimentara de "la linie" și magazinele de azi
Câmpina, România 100. Bulevardul Elisabeta de ieri, Bulevardul Culturii de azi

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 4,9 grade pe scara Richter s-a produs în România, la ora 11.52.

Centrul Regional de Sterilizări pentru câini și pisici, inaugurat astăzi în comuna Cornu, este o investiție exclusiv privată. Un proiect de suflet al Asociației “Arca lui Norocel” din Câmpina, susținut de organizația Halona for Dogs e.V. din Germania și de Fundația pentru Protecția Câinilor Comunitari din Prahova, dar și de donatori - persoane fizice și juridice.

Problemele economice cu care se confruntă întreaga țară au început să producă efecte și la Câmpina, iar acestea devin din ce în ce mai vizibile de la o zi la alta.

În contextul în care se discută tot mai mult despre energie, despre noi oportunități din acest domeniu, dar și despre resurse regenerabile și energia verde, Greenpeace România vine cu o oportunitate reală și cât se poate de concretă pentru Prahova - finanțări de peste 13 milioane euro pentru comunități de energie.