Pentru anul 2020, CâmpinaTV.ro v-a pregătit un nou serial - o prezentare a evenimentelor care au avut loc în Câmpina de-a lungul timpului, în fiecare zi a anului. O altfel de prezentare a istoriei localității. Nu avem pretenția că vom reuși să "prindem" toate evenimentele în acest demers strict jurnalistic, este imposibil acest lucru, totuși vom încerca să vă aducem în atenție informații interesante despre oameni și fapte din Câmpina noastră dragă.
13 mai...
1957 – Cu prilejul comemorării a 50 de ani de la moartea pictorului Nicolae Grigorescu, Școala medie nr. 1 Câmpina primea numele artistului prin Ordinul nr. 116 al ministrului Învățământului și Culturii, Miron Constantinescu. Apoi, în anul 1974, școala devine Liceul de Matematică Fizică ”Nicolae Grigorescu”, în 1982 - Liceul Industrial nr. 5, în decembrie 1989 - Liceul Teoretic ”Nicolae Grigorescu”, iar din anul 1999 poartă actuala denumire - Colegiul Național ”Nicolae Grigorescu”. Textul ordinului ministrului din 13 mai 1957, prin care se acordă școlii câmpinene numele pictorului Nicolae Grigorescu, ar merita un loc într-un viitor muzeu al localității, în ciuda limbajului de lemn care începea să abunde în textele oficiale. Astfel, primul motiv pe care se întemeiază ordinul are următorul cuprins: ”pentru a sădi în sufletul tineretului școlar dragostea față de înaintașii progresiști ai poporului nostru și respectul față de munca și creațiile acestor înaintași și pentru a contribui la întărirea sentimentului patriotic al elevilor”. (foto - ordinul în facsimil reprodus din albumul ”Colegiul Național Nicolae Grigorescu - 100 de ani de excelență în educație: 1919 - 2019”, realizat de Oana Merca și Mihaela Popescu)
(Pentru documentarea acestui serial cu date din istoria Câmpinei am folosit mai multe surse - de la monografiile lui Stoica Teodorescu și Silviu Dan Cratochvil, la alte volume despre istoria Câmpinei ale unor autori precum Alin Ciupală, Șerban Băleanu, Eduard Iosifescu, Ion Șovăială, Simona Luncașu, Marian Dulă și până la diverse articole de presă.)

Pe parcursul celor două zile în care se desfășoară Festivalul “Serbările Toamnei”, în Pasajul de la Ceas este un cort al Asociației “Arca lui Norocel”. Aici găsiți nu doar materiale informative despre activitatea asociației și importanța sterilizării, ci și cățeluși disponibili pentru adopție.

Șapte calificări profesionale, 123 de elevi de la Liceul Tehnologic „Constantin Istrati” care au obținut certificate de practică și o rețea extinsă de parteneri de practică - acestea sunt principalele rezultate ale anului II de implementare în cadrul proiectului „Calificat pentru Viitor – stagii de practică pentru elevi în Municipiul Câmpina”.

Vineri, 18 septembrie, a fost o zi deosebită pentru cel puțin 105 dintre elevii Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina.

De mai multă vreme, la nivelul Poliției Locale Câmpina s-au instituit niște patrule pedestre, atât în zona centrală, în zona pieței - mai ales în cursul zilei, prin parcuri, locuri de joacă și cartiere - în a doua parte a zilei.