Cătălin Florescu a candidat la funcția de primar al municipiului Câmpina din partea Alianței PNL-USR-PLUS. S-a clasat pe a treia poziție, după Alin Moldoveanu (independent) și Nicolae Moisescu (PSD) cu 20,87% (2.751 voturi). Candidatura lui Cătălin Florescu la Primărie a fost una dintre surprizele frumoase ale alegerilor locale din acest an, chiar dacă deciziile politice luate în perioada precampaniei electorale în privința alianței formării alianței menționate nu i-au fost tocmai favorabile liderului PLUS.
Ei bine, deși nu se numără printre principalii vinovați de rezultatele alegerilor, Cătălin Florescu își asumă înfrângerea și se consideră principalul responsabil pentru scorul obținut. Mai mult decât atât, a decis să facă un pas în spate în cadrul PLUS și să renunțe la mandatul de consilier local în favoarea colegului său de partid Valentin Crețu.
"Celor care aţi votat Alianţa PNL-USR-PLUS doresc să vă comunic decizia pe care am luat-o analizând rezultatul alegerilor locale. În spaţiul public se vorbeşte de blatul PNL. Pentru noi, cei din USR-PLUS, blatul a fost evident încă din perioada campaniei electorale. Unii penelişti au tras pentru alt candidat, alţii la două capete şi prea puţini pentru Alianţă, astfel încât, în final, cred că mai mult am pierdut decât am câştigat din această alipire. Cu tot blatul, sunt însă principalul vinovat pentru rezultatul obţinut şi pentru campania slabă şi presărată de decizii proaste pe care am avut-o. Se pot găsi şi justificări, precum cea că alianţa cu PNL s-a făcut prea târziu şi s-a schimbat tot planul de campanie, dar, oricum am da-o, fiind în poziţia de candidat la funcţia de primar, sunt principalul responsabil pentru scorul obţinut. Înţeleg deci să fac un pas în spate în cadrul partidului PLUS din care fac parte. Şi cum PLUS are un singur post de consilier în actuala configuraţie, mă simt obligat să îl cedez colegului meu Valentin Creţu, care se află pe aceeaşi poziţie ierarhică în cadrul partidului ca şi mine. Nu pot fi simultan şi principalul responsabil pentru eşec şi beneficiarul singurului post obţinut de PLUS. Celor care mă înţelegeţi că nu puteam proceda altfel, vă sunt recunoscător. Vă mulţumesc încă o dată pentru susţinerea pe care ne-aţi acordat-o!", este mesajul către câmpineni postat de Cătălin Florescu pe pagina sa de Facebook.
Precizăm faptul că Alianța PNL-USR-PLUS a obținut șase mandate de consilier local. Cum trei din primii șase candidați au renunțat la mandat (Cătălin Florescu, Rudolf Leica și Elena Albu), în Consiliul Local ar urma să intre, conform ordinii de pe listă: Liviu Dumitrache (USR), Adina Gârbăcică (USR), Dan Nica (PNL), Viorica Vane (USR), Florin Marcu (PNL) și Valentin Crețu (PLUS).

Proiectul de rectificare a bugetului local de la ședința ordinară a Consiliului Local Câmpina din 24 septembrie a adus o serie de lămuriri la unele probleme curente ale urbei.

A spus acest lucru chiar primarul municipiului Câmpina, Irina Nistor, în plenul ședinței ordinare a Consiliului Local din 24 septembrie 2026.

Un alt semn de întrebare ridicat de consilierul local Rudolf Leica în cadrul discuțiilor pe marginea proiectului de rectificare a bugetului local al municipiului Câmpina, aprobat în ședința din 24 septembrie a Consiliului Local, s-a referit la alocarea sumei de 44.000 lei pentru echipamente de climatizare.

În aceste zile se mai demolează o clădire din Câmpina - fostul sediu al Trezoreriei de pe Calea Doftanei, din apropierea Școlii Gimnaziale Centrale, chiar vis-a-vis de sala de sport de la Colegiul Național "Nicolae Grigorescu".