CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Din nou accident pe DN1, la ”intersecția morții”. Trei autoturisme au fost implicate

- Actualitate -

Din nou accident pe DN1, la ”intersecția morții”. Trei autoturisme au fost implicate

UPDATE - În accident au fost implicate opt persoane, printre care și doi minori. Unul dintre aceștia, în vârstă de doi ani, și o femeie de 30 ani au fost transportați la spital.

Aproape că nu trece săptămâna fără să consemnăm, un accident pe DN1, între Câmpina și Ploiești, la intersecția spre Florești, locul denumit ”intersecția morții”.

Duminică după-amiază a avut loc un nou accident rutier, din fericire, soldat fără victime. Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, la locul accidentului s-au deplasat o autospecială de stingere, două ambulanțe SMURD și o ambulanță de terapie intensivă mobilă. La sosirea echipajelor de pompieri, aceștia au constatat ca este vorba despre o coliziune între trei autoturisme la bordul cărora se aflau șase persoane. Din fericire, toți cei șase ocupanți au reușit să iasă singuri din mașinile avariate și sunt evaluați medical în acest moment, la fața locului. Din informațiile primite până în acest moment, niciun ocupant nu prezintă răni grave, doar escoriații și diverse traumatisme ușoare, a mai menționat sursa citată.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție a precizat că din primele verificări a reieșit faptul că inițial impactul a avut loc între un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, care circula pe direcția Ploiești către Câmpina, și un altul, condus de un bărbat 48 de ani, care circula din sens opus. În urma impactului celor două autoturisme, cel condus de bărbatul în vârstă 48 de ani a fost proiectat într-un altul, care se afla staționat, șofer fiind o femeie de 30 ani. Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. 
Vom reveni.

(Foto cu caracter ilustrativ)


12 Nov 2023 16:11 2662 vizualizari


Comentarii






  • 12.11.2023 19:04 A.G Să facă o noua Calea Dacia,la fel și la podul de la Poiana Câmpina si intersecția spre Breaza.Si noi plângem de milă la CNADIR și CAS care puțin le pasa lor de noi...Nu ai jmecheria în sânge faci foamea in Romania.Nu ești bugetar,judecător,și n ai funcție ești o simpla sluga la patron pe minim pe economie.Patronul cu mașina de mii de euro,pe când angajatul cu transportul in comun,ăla antic cu iz de transpirație,sejur o data pe an la împinge tava.
255 vizualizari 26 Oct 2026 23:08 HidroPrahova cere Câmpinei peste 100.000 euro pentru majorarea capitalului social. Dacă nu, sunt în pericol lucrările de apă și canalizare din Câmpina!

HidroPrahova cere Câmpinei peste 100.000 euro pentru majorarea capitalului social. Dacă nu, sunt în pericol lucrările de apă și canalizare din Câmpina!

Joi, 29 octombrie, este ședință ordinară a Consiliului Local Câmpina, la numai două zile după ședința extraordinară în care, printre altele, se va discuta și o rectificare a bugetului local. Apropo, nu a explicat nimeni urgența rectificării bugetului local...

citeste mai mult
938 vizualizari 26 Oct 2026 15:27 Lucrările de deblocare a accesului la golirea de fund GF2 a barajului Paltinu nu se vor face înainte de... 2029!

Lucrările de deblocare a accesului la golirea de fund GF2 a barajului Paltinu nu se vor face înainte de... 2029!

Prefectura județului Prahova a transmis un comunicat de presă privind situația lucrărilor de deblocare a accesului la golirea de fund GF2 a barajului Paltinu.

citeste mai mult
717 vizualizari 26 Oct 2026 13:06 Strada Orizontului. Lucrările continuă (destul de încet), dar costurile cresc (amețitor)

Strada Orizontului. Lucrările continuă (destul de încet), dar costurile cresc (amețitor)

Strada Orizontului este una dintre arterele pe care câmpinenii și nu numai le doresc finalizate, poate mai mult decât oricare altă stradă din Câmpina.

citeste mai mult
481 vizualizari 26 Oct 2026 12:47 „Avocat obligatoriu” pentru firme. Iată ce propun mai mulți senatori și deputați, de profesie... avocați

„Avocat obligatoriu” pentru firme. Iată ce propun mai mulți senatori și deputați, de profesie... avocați

Nouă senatori și doi deputați au inițiat un proiect de lege prin care firmele vor fi obligate să plătească un avocat atât pentru contractele încheiate, cât și pentru multe alte categorii de acte necesare activității de zi cu zi.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV