Asociația 'Roata de Foc' a organizat sâmbătă cea de-a IV-a ediție a campaniei 'Avem viața în sânge'. Peste 200 de persoane au venit la Casa Tineretului din Câmpina să doneze sânge pentru spitalele din Prahova.
Unii donatori s-au înscris telefonic, alții au venit direct la locul stabilit de organizatori, de unde au ridicat bonuri de ordine și au așteptat să le vină rândul. Au fost momente în care s-a format chiar și coadă. În cele câteva ore în care s-a desfășurat această acțiune, angajații Centrului de Transfuzii Sanguine Ploiești nu au avut aproape nicio clipă liberă, 'dar nu ne plângem, pentru că plecăm de la Câmpina, după doar câteva ore, cu o cantitate de sânge pe care, în mod normal, la Ploiești am recolta-o în câteva zile', după cum ne-a declarat directorul Centrului, dr. Georgeta Hanganu (video).
Între Asociația 'Roata de Foc' și Centrul de Transfuzii Sanguine există o colaborare de succes de mai multă vreme. Inițial, băieții de la 'Roata de Foc' organizau campanii de donare de sânge o dată pe an, dar pentru că foarte multe persoane au răspuns pozitiv acestui demers, s-a luat decizia să se organizeze de două ori pe an, primăvara și toamna, câte o astfel de acțiune. 'Ne bucurăm de reacția oamenilor și mizăm în continuare pe implicarea și suportul câmpinenilor. Mulți dintre ei donează bonurile pe care le primesc, iar noi le folosim pentru copiii din centrele de plasament, la diverse proiecte sociale', ne-a spus președintele Asociației 'Roata de Foc', Andrei Paraschiv (video).

OMV Petrom a realizat modernizarea Institutului de Cercetare și Proiectare Tehnologică de la Câmpina, una dintre cele mai importante componente fiind depozitul de carote, inaugurat în noiembrie 2015.

Am plecat de la sumele uriașe pe care administrația câmpineană le cheltuie în fiecare an pentru mentenanța semafoarelor. Și a apărut ideea de a înlocui semafoarele cu sensuri giratorii. O soluție cu multiple avantaje...

În perioada 19 - 23 octombrie 2026, Grădinița „Iulia Hasdeu” Câmpina a derulat Programul Național „Școala Altfel”, care s-a încheiat cu o nouă ediție a „Târgului de toamnă”.

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 4,9 grade pe scara Richter s-a produs în România, la ora 11.52.