Se apropie alegerile locale. Pentru a progresa noi, ca și comunitate, probabil că este necesar ca de la un ciclu electoral la altul să schimbăm câte ceva, mai ales acolo unde sunt identificate unele probleme. Iar dacă în rândurile candidaților pare mai greu, măcar electoratul ar trebui să devină mai pretențios și să le ceară celor care le bat la ușă în precampanie și campanie mai multă responsabilitate.
Am mai discutat despre atitudinea unor consilieri locali de a nu vota sistematic o serie de proiecte, asupra cărora putem înțelege acest punct de vedere, dar și bugetul local și tot ce ține de buget să nu poți vota?! Nu e vorba că nu vor să voteze, pro sau contra, este vorbă că nu pot vota din motive care țin de conflictul de interese. Oamenii, electoratul, trebuie să știe de la început că, votând o listă a unui partid, trimit în Consiliul Local și persoane care nu vor participa niciodată la dezbaterea și votul asupra bugetului, practic, cea mai importantă dintre toate hotărârile pe care le adoptă orice Consiliu Local. Vorbim despre persoane care fac parte din consiliile de conducere de la spitale sau școli, persoane angajate la societăți cu care administrația locală are relații contractuale și care primesc bani în baza acestor contracte, persoane care sunt acționari/administratori la firme care se află sub contract cu orice entitate din administrația locală sau instituții subordonate acesteia.
Cei în cauză ar putea spune că încercăm să le luăm dreptul constituțional la a candida. Nu, nici gând. Noi milităm pentru dreptul cetățenilor de a fi informați. Ni se pare extrem de corect din partea unui candidat pentru un loc în Consiliul Local să spună, când bate la ușa oamenilor pentru a le cere votul: ”Eu nu voi participa niciodată la votul asupra bugetului local și rectificărilor bugetare, dacă voi fi ales consilier!” Și dacă oamenii vor decide că, totuși, acel candidat merită să fie în Consiliul Local să-l voteze! Dar credem că este decent ca orice candidat să-și informeze alegătorii pe marginea acestui subiect, până la urmă cel mai important dintre toate. Nu începe și nu se sfârșește lumea cu niciun ales local, dar o comunitate care acceptă cu bună știință să trimită în Legislativul local un om despre care știe că nu va vota niciodată cel mai important proiect anual al localității, atunci are o problemă. Și mergem chiar mai departe. Ce s-ar întâmpla dacă toți cei 19 consilieri ar face la fel, pentru că – ducând lucrurile la extrem – orice consilier are o rudă foarte apropiată care să fie bugetar sau să depindă sub o formă sau alta de bugetul local? Am intra într-un blocaj.
Iar singura soluție din punctul nostru de vedere este decența. Da, decența unui om care își dorește să intre în Consiliul Local, desigur, pentru că vrea binele comunității, dar care știe din start că nu va vota bugetul local și nici orice altă hotărâre care are legătură cu bugetul. Nu suntem absurzi, oricine înțelege o situație a unui consilier când la un proiect anume nu participă la vot pentru că s-ar putea considera că are un interes direct, dar candidații de azi, aleșii locali de mâine, trebuie să înțeleagă că aceea trebuie să fie excepție și nu regula!
Se spune despre simțul umorului că este apanajul oamenilor inteligenți... În aceste condiții, este și mai îngrijorător că, de o vreme încoace, simțul umorului pare să dispară.
Să compari Câmpina cu Parisul este aproape o impietate... Și, totuși, păstrând proporțiile, măcar la nivel de principiu, de ce nu?!
Au trecut și alegerile locale din 9 iunie 2024... La Câmpina, mulți au considerat o surpriză victoria Irinei Nistor (PSD) în fața lui Alin Moldoveanu (PNL). Poate că da, poate că nu, dar în rândurile următoare vom prezenta argumentele pentru care credem că, după acest scrutin, câmpinenii au așteptări mai mari de la Irina Nistor decât au avut de la Alin Moldoveanu în 2020.
V-am prezentat zilele trecute o parte dintre schimbările care au intervenit în transportul public județean de persoane, odată cu intrarea în vigoare, de la 1 ianuarie 2024, a noului program și noilor tarife aprobate de Consiliul Județean Prahova.