Trei decenii de la revoluție. Evenimentele de la Câmpina, trăite din Cabinetul 1 al Primăriei de comandantul militar al orașului, căpitanul Lucian Cercel

- Social -

Continuăm seria amintirilor și mărturisirilor, unele dintre ele inedite, despre evenimentele din decembrie 1989, de la Câmpina, cu Lucian Cercel, la acel moment căpitan în armată, la unitatea de rachete, desemnat în în 22 decembrie 1989 comandatul militar al orașului, cel care a îndeplinit, din această poziție, atribuțiile de primar până în luna februarie a anului următor, semnând inclusiv bugetul orașului Câmpina pentru anul 1990.

”În 22 decembrie am primit ordin să mă prezint la sediul Primăriei Câmpina din Strada Mărășești și să îndeplinesc funcția de comandant miltar al orașului”, își începe Lucian Cercel, pe atunci căpitan la unitatea militară de rachete de pe Voila, povestea despre decembrie 1989. ”Eram deja în stare de alertă, după tot ceea ce se întâmplase în țară în zilele anterioare celei de 22 decembrie, dar nu știam prea multe pentru că nu aveam voie să luăm legătura cu alte unități militare. Văzusem la televizor ceea ce văzuse toată lumea, nu aveam alte informații în plus, iar în jurul orei 13.00 am primit ordin de la Comandamentul din Ploiești să preiau conducerea militară a orașului. M-am prezentat la Primărie în jurul orei 16.00, dar nu era mai nimeni... L-am găsit pe Mihai Horeangă, cel care era șeful Gărzilor Patriorice la nivelul orașului, am luat legătura cu mai mulți conducători ai unităților economice și am stabilit o întâlnire la ora 18.00, la sediul Primăriei. Până atunci am fost la Casa Știnței, în fața căreia se adunaseră oamenii. La ședința de la ora 18.00 am stabilit primele măsuri, iar de atunci până după revelion eu nu am mai plecat din sediul Primăriei”, își amintește Lucian Cercel, astăzi pensionar militar, dar și consilier local. 

Imitatoare de ținte de producție sovietică și posibila evitare a unui nou “măcel la Otopeni”

Au fost multe momente grele, tensionat, atunci în decembrie 1989. Apăreau tot felul de zvonuri, de la unele aberante, că veneau blindate de la Sinaia și până la cele privind un posibil atac asupra Barajului Paltinu. “Toate informațiile trebuiau verificate, luate unele măsuri, pentru că, cine ar fi răspuns dacă vreunul dintre aceste zvonuri devenea realitate?!  Au fost două momente asupra cărora aș vrea să insist. Unul la Șotrile. Ni s-a semnalat că o dubă dubioasă a fost văzută pe drumul spre Șotrile într-o seară. Aproape imediat, chiar de la unitatea mea, unitatea de rachete de pe Voila, ni s-a semnalat că pe radare apar obiecte zburătoare. De fapt, erau imitații de ținte, menite să provoace și să declanșeze un atac cu rachete din partea noastră, care ar fi putut avea efecte greu de prezis. Aceste imitatoare de țintă erau de producție sovietică și simulau impulsul pe care îl emite un aparat de zbor în aer pentru a putea fi detectat de radar. Nu știm cine erau, de unde veneau. Am fost foarte aproape să-i prindem, dar nu i-am prins... Un al doilea moment s-a petrecut la Școala de Subofițeri de Miliție și l-am aflat aproape întâmplător. Am sunat la domnul Tache, la Autobaza Câmpina, să ne trimită un autobuz pentru a face schimbul la stația de tratare și la Barajul Paltinu. Mi-a spus că nu mai are niciun autobuz, că toate i-au fost cerute de colonelul Motorga, șeful Școlii de Subofițeri de Miliție. L-am sunat imediat și mi-a comunicat că a primit pe firul scurt solicitarea de a deplasa la Otopeni 17 autobuze cu elevi și armament. Era 23 decembrie 1989, la puține ore după tragedia de la Otopeni în care fuseseră implicați militarii în termen de la unitatea de securitate din Câmpina. Am stopat imediat deplasarea acestora spre aeroport și cred că am contribuit astfel la evitarea unei posibile tragedii de proporții mai mari decât cea care deja se petrecuse”, ne-a declarat Lucian Cercel. (video)

De asemenea, Lucian Cercel rememorează dificultățile pe care le-a avut în primele momente în colaborarea cu comandanții unităților militare din Câmpina și împrejurimi. ”Aveam la acel moment aproape 33 de ani și eram căpitan, iar comandanții unităților militare din zonă erau colonei și mai în vârstă decât mine. Nu a fost simplu și am simțit o oarecare frustrare la unii dintre ei, dar i-am convins că trebuie să tragem împreună la același jug, în aceeași direcție. Am îndeplinit în zilele următoare și în primele zile din anul 1990 și atribuțiile specifice funcției de primar. Am semnat inclusiv bugetul anului 1990 și erau foarte multe documente pe care trebuia să le aprob, să le semnez, legislația se schimba de la o zi la alta, toți veneau cu tot felul de cereri, vroiau case, vroiau apă caldă, era foarte complicat... La finalul lunii ianuarie mi s-a propus să-mi dau demisia din armată și să rămân în cadrul Primăriei, dar am refuzat, m-am întors la unitatea mea, de unde am ieșit la pensie și unde consider că mi-am făcut datoria în meseria pe care o știam cel mai bine”, a încheiat discuția noastră Lucian Cercel, comandatul militar al orașului Câmpina în decembrie 1989 și primele zile ale anului 1990.

Citiți și: Trei decenii de la Revoluție. Reconstituirea ieșirii în stradă la Câmpina, cu Adrian Dochia, chiar de pe terasa Casei Tineretului