La Mănăstirea „Sfântul Ioan Evanghelistul” şi „Sfânta Cuvioasă Eufrosina” din comuna Cornu s-au reactivat alunecările de teren pe ambii versanți, pe o lungime de aproximativ 30 metri și cu o diferență de nivel între trei și zece metri. Acesta este motivul pentru care, prin intermediul Companiei Naționale de Investiții, vor fi finanțate lucrările de consolidare, valoarea contractului cu asocierea de firme care a câștigat licitația fiind de 11.682.455,64 lei, fără TVA.
Licitația organizată de CNI s-a finalizat zilele acestea, iar obiectul contractului este proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări pentru consolidarea terenului. Licitația a fost câștigată de asocierea formată din firmele Maristar Com și Crobo Stone București. În anii anteriori au mai fost efectuate unele lucrări de consolidare, însă alunecările de teren s-au activat, au avut o evoluție rapidă și pun în pericol mănăstirea și anexele acesteia. Conform caietului de sarcini de la licitație, printre lucrările care urmează să fie executate se numără: consolidare terenului prin construirea unor ziduri de sprijin, fiind prevăzute patru structuri de sprijin din beton armat; asigurarea protecției terenului în aval/amonte de zidurile de sprijin, suprafețele de teren urmând să fie acoperite de o saltea de gabioane, având grosimea de 20 cm, umplute cu piatră brută; amenajarea versanților laterali zidurilor de sprijin, pentru a elimina riscul de prăbușire a acestora.
Construcția Mănăstirii Cornu a început în anul 2006, lăcașul de cult fiind târnosit în 2008. Ctitorul mănăstirii este Aurora Cornu, poetă, regizoare și traducătoare, prima soție a scriitorului Marin Preda. Aurora Cornu s-a născut în comuna Provița de Jos, la vârsta de un an a fost înfiată de un unchi din Cornu, iar pe lângă cărțile și traducerile sale a vrut să lase ceva în urmă pe pământul natal și astfel a finanțat construirea Mănăstirii de la Cornu, care a primit hramul Sfântul Ioan Evanghelistul și Sfânta Cuvioasă Eufrosina, în memoria părinților săi. Aurora Cornu a murit la Paris, pe 14 martie 2021, la vârsta de 90 de ani.

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...