CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

100 de personalități ale României și legătura lor cu Câmpina. Marcel Iureș

- Social -

100 de personalități ale României și legătura lor cu Câmpina. Marcel Iureș

Sunt mulți actori care și-au intersectat viața sau cariera cu Câmpina. Unii au venit, au jucat pe scenă, au plecat. Alții au venit și revenit și... revenit. Și-au făcut prieteni aici, au apărut în fața publicului pentru a-și povesti experiența, chiar s-au mutat în zona noastră. Din această categorie face parte și unul dintre cei mai bine cotați actori români ai momentului, Marcel Iureș.

Sunt câțiva ani buni de când Marcel Iureș s-a mutat foarte aproape de Câmpina, în Plaiul Cornului. Îi place această zonă și îi plac oamenii de aici. Dincolo de această apropiere, Marcel Iureș este unul dintre marii actori care au venit în fața câmpinenilor nu doar pentru a juca, ci și pentru a povesti. O astfel de întâlnire a avut loc în martie 2011, într-un salon al Hotelului "Amana Inn", la inițiativa omului de afaceri local Virgil Guran. La acea întâlnire, zeci de câmpineni s-au bucurat de privilegiul de a-l vedea și asculta pe îndrăgitul actor care a făcut atunci și o foarte frumoasă declarație de dragoste la adresa orașului nostru: "Îmi place Câmpina. E un oraș care-mi place la nebunie, e un oraș frumos, liniștit, are o dimensiune, are o identitate. Oamenii au o genă, copiii sunt extrem de frumoși, femeile sunt cu totul speciale. Eu de-aia am venit aici!" Marcel Iureș a povestit atunci despre copilăria sa din Băileștiul natal, despre teatru și condiția actorului român, dar a vorbit și despre filmele turnate la Hollywood, o experiență cu care puțini actori se pot lăuda.
Marcel Iureș s-a născut pe 2 august 1951, în Băileștiul lui Amza Pellea. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, promoția 1978, la clasa lui Marin Moraru. A jucat roluri memorabile pe scenele Teatrului Național din Cluj-Napoca, Teatrului "Bulandra", Teatrului Odeon, Teatrului Național București, Teatrului de Comedie și Teatrului ACT, pe care l-a fondat în 1995. La Hollywood, Marcel Iureș a jucat alături de actori consacrați ca Tom Cruise - în "Misiune imposibilă", Brad Pitt - "Interviu cu un vampir", George Clooney și Nicole Kidman - "Pacificatorul", Colin Farrell și Bruce Willis - "Războiul lui Tom Hart", Daniel Craig - "Laver Cake", Johnny Deep - "Pirații din Caraibe: La capătul lumii" și alții.

"100 de personalități ale României și legătura lor cu Câmpina" este o rubrică dedicată Câmpinei în Anul Centenarului. Și până la 8 ianuarie 2019, de Ziua Câmpinei, vă vom prezenta personalități de ieri și de azi, din toate domeniile, și vom descoperi împreună legătura lor cu orașul nostru.

Citiți și: 100 de personalități ale României și legătura lor cu Câmpina. Eusebiu Ștefănescu
100 de personalităţi ale României şi legătura lor cu Câmpina. Mircea Albulescu
100 de personalități ale României și legătura lor cu Câmpina. Elvira Godeanu


20 Oct 2018 18:54 5512 vizualizari


Comentarii






234 vizualizari 11 Nov 2026 07:36 Miercuri, 11 noiembrie 2026. Meniul zilei la restaurante din Câmpina și împrejurimi

Miercuri, 11 noiembrie 2026. Meniul zilei la restaurante din Câmpina și împrejurimi

Am reunit oferte privind meniul zilei de la restaurante din Câmpina și împrejurimi pentru a le da celor interesați posibilitatea de a alege.

citeste mai mult
474 vizualizari 10 Nov 2026 13:09 La Casa Augsburg, fiecare eveniment devine o amintire de neuitat!

La Casa Augsburg, fiecare eveniment devine o amintire de neuitat!

Casa Augsburg poate fi în orice moment alegerea ideală pentru organizarea unor evenimente, de la întâlniri restrânse, până la întruniri de afaceri, evenimente corporate, nunți, botezuri, aniversări, petreceri pentru copii. Momentele importante din viața noastră și a celor dragi devin aici, la Casa Augsburg, amintiri de neuitat.

citeste mai mult
1869 vizualizari 03 Nov 2026 13:15 Câmpinenii sunt nemulțumiți de cutiile de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele

Câmpinenii sunt nemulțumiți de cutiile de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele

Am scris luni despre cutiile de plastic de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele câmpinenilor.

citeste mai mult
1667 vizualizari 02 Nov 2026 09:47 Explozie la centrala termică a Școlii Gimnaziale nr. 2 Telega. Toți copiii au fost evacuați

Explozie la centrala termică a Școlii Gimnaziale nr. 2 Telega. Toți copiii au fost evacuați

Luni dimineață, în jurul orei 9.15, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că s-a produs o explozie în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale nr. 2 din comuna Telega. Explozia nu a fost urmată de incendiu.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV