După cum vă informam recent, Asociația Județeană de Fotbal Prahova nu va înscrie echipele de juniori ale Clubului Sportiv Câmpina în noua ediție de campionat, din cauza litigiilor existente în instanțele civile atât cu AJF, cât și cu alți membri afiliați, în speță HM Junior. CS Câmpina a depus la AJF cereri de înscriere în noul sezon fotbalistic pentru două echipe, la nivelul campionatelor de juniori D (născuți după 2007) și juniori E (născuți după 2009), însă echipele nu au fost incluse în programul noului sezon.
Prin urmare, doar dacă renunță la litigii CS Câmpina va fi înscris în campionat. Conducerea clubului, însă, nici nu vrea să audă de renunțarea la procese și o eventuală înțelegere amiabilă, președintele clubului, Adrian Stoican, fiind susținut în acest demers de Comitetul Director. O situație nu tocmai plăcută, în care interesul echipelor de copii este sacrificat, practic, din cauza unor orgolii personale.
Am dorit să aflăm care este punctul de vedere al consilierilor locali din Comitetul Director al CS Câmpina, având în vedere că CS Câmpina este finanțat de la bugetul local. În Comitetul Director sunt acum patru consilieri locali (după demisia Monicăi Clinciu), din partea fiecărui partid politic cu reprezentare în CL.
Ion Dragomir: ”Nu sunt prea multe de spus. Cel puțin, nu în acest moment... Ceea ce pot să vă spun cu certitudine – și am această convingere - este că pentru toată această situație Clubul Sportiv nu are nicio vină. Poate va veni momentul să detaliem situația, dar deocamdată s-ar crea valuri mult prea mari...”
Daniel Ioniță: ”La ultima ședință a Comitetului Director al Clubului Sportiv, președintele Stoican ne-a dat asigurări că s-au făcut toate demersurile pentru înscrierea echipelor de juniori în campionatul județean. Eu nu știu ce s-a întâmplat la ședința AJF de săptămâna trecută, am văzut doar ceea ce a apărut în presă, dar eu aștept o comunicare oficială din partea președintelui Adrian Stoican la următoarea ședință a Comitetului Director și în funcție de aceasta vom putea lua o decizie. Oricum, nu mi se pare normal ca, pentru al doilea an consecutiv, CS Câmpina să nu aibă nicio echipă de juniori înscrisă în campionat”.
Adrian Pițigoi: ”Președintele Adrian Stoican ne-a spus, la ultima ședință a Comitetului Director, că s-au făcut o serie de pași pentru înscrierea echipelor. Apoi, am înțeles, inclusiv din presă, că au mai apărut niște probleme. Din punctul meu de vedere, voi aștepta data de 6 septembrie și dacă atunci nu vom avea cele două echipe de juniori înscrise în competiție, în funcție de ce are de spus fiecare parte implicată în această situație delicată, vom lua o decizie, probabil tot în Comitetul Director al clubului. Până atunci, până ce nu vom avea pe masă toate documentele oficiale pentru a ne putea pronunța în deplină cunoștință de cauză, nu aș vrea să fac alte precizări”.
Florin Frățilă: ” În momentul de faţă, înscrierea grupelor de copii de la secţia de fotbal a CSC în campionatele judeţene rămâne în continuare sub semnul întrebării. Le şedinţa Comitetului Director de acum două săptămâni am cerut din nou lămuriri conducerii executive a clubului în legătură cu acest subiect şi am fost informat că CSC a trimis către AJF Prahova o cerere de înscriere a grupelor de copii în campionate, că AJF a primit această cerere şi urmează să se pronunţe. Ulterior, am aflat din presă că AJF a pus noi condiţii pentru a aproba cererea de înscriere, condiţii care, din punctul meu de vedere, sunt inacceptabile şi total în afara regulamentelor fotbalistice aflate în vigoare. În ceea ce mă priveşte, voi propune Comitetului Director continuarea demersurilor juridice care până în momentul de faţă au demonstrat în instanţă că CSC are câştig de cauză în litigiul cu HM Junior – există hotărâri judecătoreşti în acest sens – şi rezolvarea pe cale legală a abuzurilor pe care le săvârşeşte AJF Prahova în acest caz. Ţin să menţionez că, recent, inspectorii Curţii de Conturi au verificat amănunţit acest litigiu şi au considerat că CSC a procedat corect mergând în instanţă şi că această abordare trebuie continuată. Din păcate, toate aceste abuzuri ale AJF Prahova se răsfrâng de prea mult timp asupra activităţii secţiei de fotbal şi în principal asupra zecilor de copii care se antrenează zilnic, fără să poată evolua într-o competiţie oficială, pentru că aşa înţeleg unii să încalce legea fotbalului şi să aplice regulamentele după bunul plac. Să sperăm că totul se va rezolva în curând, atunci când instanţele vor da verdictul final”.
Acestea sunt punctele de vedere ale celor patru consilieri locali. Probabil, puține speranțe să se renunțe la litigii și să se meargă pe calea dialogului. Practic, aici este toată discuția: dacă este pus mai presus interesul copiilor și al comunității de a avea echipe de juniori în campionatul județean sau orgoliul de a demonstra, pe banii comunității, că se poate obține într-o instanță o hotărâre favorabilă într-o speță discutabilă.
Citiți și Încă un an pe bară? AJF Prahova nu acceptă înscrierea CS Câmpina nici în noua ediție de campionat
Jocurile penultimei etape a turului din Liga A Prahova se dispută în acest week-end, în zilele de sâmbătă și duminică. Iată rezultatele, pe măsura încheierii partidelor:
Jocul de sâmbătă din Liga a treia, dintre Olimpic Cetate Râșnov și Tricolorul Breaza a fost ultimul pentru antrenorul formației prahovene, Pompiliu Stoica.
Liderul Seriei Vest a Superligii B1 Prahova, Muscelul Câmpina, a pierdut surprinzător, chiar pe teren propriu, în fața principalei urmăritoare, CS Aricești.
Primele puncte în deplasare pentru Sportul Câmpina au venit la Bordeni, acolo unde elevii lui ”Mara” Ciobotaru s-au impus mai clar decât o arată scorul final, de 2-1.