Marți, 23 ianuarie 2024, în jurul orei 18.30, polițiștii din Comarnic au fost sesizați în mod direct, de către un bărbat, cu privire la faptul că minora Adriana Valentina Cotosman, în vârstă de 16 ani, din localitate, a plecat voluntar de la o stână din extravilanul orașului Comarnic fără a se mai întoarce la domiciliu.
În baza sesizării și având în vedere împrejurările alarmante în care a avut loc dispariția minorei, la fața locului au fost mobilizate forțe sporite, echipe mixte formate din: 42 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova - Serviciul de Investigații Criminale, fiind folosit și un câine de urmă, precum și polițiști de la Comarnic și Breaza, 20 de jandarmi montani, 9 lucrători ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, 28 de lucrători din cadrul Salvamont Prahova, doi lucrători de la Garda Forestieră, 70 de voluntari cu ATV-uri, dar și un echipaj cu elicopterul, format din patru persoane.
Căutările s-au desfășurat în cursul zilei de ieri, în cursul nopții trecute și continuate astăzi, în zona în care a fost semnalată dispariția fetei. În cursul după-amiezii de miercuri, 24 ianuarie, la aproape 24 ore de la dispariție, minora de 16 ani a fost identificată de către lucrătorii de la Salvamont Prahova, într-o zonă greu accesibilă, submontană, la aproximativ 10 kilometri de locul dispariției. Aceasta a fost preluată de un echipaj medical în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
Daniel Banu, Salvamont Prahova: ”Este un miracol că am găsit-o în viață!”
Intervenția membrilor Salvamont a fost relatată de Daniel Banu, din partea Salvamont Prahova: ”Fata are 16 ani și handicap sever. Nu poate comunica. Am făcut căutarea cu dronele Salvamont și am chemat în sprijin și elicopterul de la Brașov, care este alocat special pentru salvările montane. Ținând cont ca era dispărută de ieri după-amiază, e un miracol că am găsit-o în viață după aproximativ 24 ore. Azi-noapte au fost temperaturi negative și vânt puternic. Era în stare de hipotermie și avea mici escoriații. Se adăpostise undeva pe Valea Beliei. A fost dusă la Spitalul Județean Brașov cu elicopterul”.
(Foto - IJP Prahova, Salvamont Prahova; video - Salvamont Prahova)

Joi, 29 octombrie, este ședință ordinară a Consiliului Local Câmpina, la numai două zile după ședința extraordinară în care, printre altele, se va discuta și o rectificare a bugetului local. Apropo, nu a explicat nimeni urgența rectificării bugetului local...

Prefectura județului Prahova a transmis un comunicat de presă privind situația lucrărilor de deblocare a accesului la golirea de fund GF2 a barajului Paltinu.

Strada Orizontului este una dintre arterele pe care câmpinenii și nu numai le doresc finalizate, poate mai mult decât oricare altă stradă din Câmpina.

Nouă senatori și doi deputați au inițiat un proiect de lege prin care firmele vor fi obligate să plătească un avocat atât pentru contractele încheiate, cât și pentru multe alte categorii de acte necesare activității de zi cu zi.