CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Blocul de necesitate din Câmpina, în care nu locuiește nimeni, a consumat aproape 200.000 euro de la bugetul local

- Actualitate -

Blocul de necesitate din Câmpina, în care nu locuiește nimeni, a consumat aproape 200.000 euro de la bugetul local

Una dintre puținele investiții din Câmpina ultimilor ani, realizată de constructor în termenul asumat, a fost blocul de necesitate, finalizat în toamna anului 2016. A trecut a treia iarnă peste el fără să i se găsească o utilitate, după refuzurile sistematice ale locatarilor din blocurile cu "bulină roșie" să se mute aici. Cheltuielile cu întreținerea acestui bloc se ridică la aproape 200.000 euro.

Blocul de necesitate din municipiul Câmpina constituie o investiție importantă. A fost construit de SC Victor Construct SRL Botoșani și a costat 9,5 milioane lei fără TVA, finanțarea fiind asigurată dintr-un credit bancar luat de administrația locală. Așa cum reiese și din denumire, blocul reprezintă o necesitate pentru Câmpina, scopul construirii lui fiind acela ca aici să fie mutați, pe rând, cei aproximativ 1.000 de câmpineni care locuiesc în blocurile cu risc seismic ridicat - blocul A6 de pe Strada Schelelor, blocurile 6, 8 și 10 de pe Strada Mihai Eminescu, blocurile 39, 41 și 43 de pe Strada Orizontului și blocurile 38 și 40 de pe Strada Bucea. Asta, în timpul consolidării blocurilor menționate. Blocul cel nou are 72 de unități localtive (56 de apartamente cu două camere și 16 garsoniere).
Blocul de necesitate a fost finalizat, din punct de vedere al construcției propriu-zise, în toamna anului 2016, dar a mai durat ceva timp până administrația locală a reușit să introducă și utilitățile. Pe toată perioada construcției și de la finalizarea ei și până acum, administrația lcoală nu a reușit să convingă locatarii din blocurile menționate să se mute în blocul de necesitate. Acest bloc a rămas nelocuit, iar de la bugetul local au fost suportate toate cheltuielile de întreținere - menținerea unei temperaturi care să nu afecteze clădirea, mentenanță instalații utilități, iluminat, pază și altele.
A trecut și a treia iarnă peste blocul de necesitate. Va trebui ca administrația locală să ia o decizie în privința acestei investiții care a costat mult și care continuă să consume bani importanți de la bugetul local și după finalizare. Soluția probabilă - schimbarea destinației, lucru pe care îl va decide Consiliul Local.


18 Mar 2019 09:25 7400 vizualizari


Comentarii






  • 21.03.2019 12:30 mihai MIHAI aaaa nu e locuit !!!! VOR VENII TOT SMECHERI CU BANI SI LE VOR OCUPA , GEN ANL-URI .
  • 18.03.2019 18:46 picu Adevarata necesitate a orasului o reprezinta lipsa de locuinte pentru locuitori. Sunt multi oameni care au ramas pe drumuri fie ca au fost furati de banci, neamuri hoate sau justitie nedreapta sau pur si simplu nu-si permit nici macar o casa sa cumpere. Campina este orasul cu cei mai multi chiriasi la nivel de procent, 30-40 % din campineni nu au casa lor. Acestia fac cu bani toti smecherii care au case iar dupa ce le umple sacul sunt dati afara peste noapte pe motiv ca se mareste chiria aiurea. 200 de euro este o suma ENORMA pentru niste jafuri de apartamente improprii. Trebuie de urgenta schimbata destinatia blocului in locuinte sociale! Nu exista o legislatie clara a chiriei iar oamenii saraci suporta numai abuzuri din partea unor smecherasi de proprietari evazionisti fiscal.
  • 18.03.2019 15:10 jacobs O gaura mare la buget se cheama acest bloc si nimic mai mult,vrem sa stim si noi daca legislatia protejeaza locuitorii blocurilor cu risc si atunci la ce bun aceasta constructie .Daca se muta locuitorii ,sa presupunem,o alta etapa consta in consolidarea cladirilor cu risc,dar cine suporta chieltuielile.O intrebare,s-a luat vreodata in calcul si blocul de peste drum al fostei jandarmerii ce sta nelocuit de ani de zile.Este un scenariu mai complicat dar din ferificire orasul poseda multe spatii nelocuite,iar ei se imprumuta si ridica alte cladiri nelocuite.Este mai comod asa,sa arunci bani din buget pe constructii nefolosite?Daca se schimba destinatia in ANL sau altceva si doamne fereste de un cutremur major cine raspunde de harababura creeata.
  • 18.03.2019 11:13 ditu Le dati idei pentru campania electorala. Blocul devine camin de nefamilisti iar niste indivizi dubiosi vor vota cu cine trebuie. pam pam
206 vizualizari 05 Nov 2026 18:45 La Șotrile, a luat-o la vale terenul de fotbal!

La Șotrile, a luat-o la vale terenul de fotbal!

Realizat recent, în mandatul precedent, terenul de fotbal din comuna Șotrile o ia, încet, dar sigur, la vale!

citeste mai mult
307 vizualizari 05 Nov 2026 17:22 PCC solicită o ședință extraordinară pentru revocarea hotărârii privind microbuzele electrice de 360.000 euro bucata

PCC solicită o ședință extraordinară pentru revocarea hotărârii privind microbuzele electrice de 360.000 euro bucata

După cum am scris într-un articol anterior, Consiliul Local Câmpina a adoptat miercuri, 4 noiembrie 2024, un proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru achiția de microbuze electrice. Iar la finalul acestei ședințe s-a aflat că prețul unui microbuz este estimat la 360.000 euro.

citeste mai mult
611 vizualizari 05 Nov 2026 14:41 Primarul Irina Nistor: „În administrația locală, anul are numai cinci luni și 22 zile!” Așa a decis Guvernul!

Primarul Irina Nistor: „În administrația locală, anul are numai cinci luni și 22 zile!” Așa a decis Guvernul!

Adoptarea de Guvernul Niculescu a unei ordonanțe de urgență care limitează (din nou) cheltuielile în administrațiile locale, a provocat o reacție din partea primarului municipiului Câmpina, Irina Nistor.

citeste mai mult
285 vizualizari 05 Nov 2026 12:13 Ungaria a deschis “dosarele informatorilor”. Începe adevărata confruntare cu trecutul comunist (I)

Ungaria a deschis “dosarele informatorilor”. Începe adevărata confruntare cu trecutul comunist (I)

La 36 de ani de la ieșirea din dictatura comunistă, Guvernul condus de Peter Magyar a deschis  “dosarele informatorilor” din Ungaria. Faptul că documentele pot fi consultate de public constituie un eveniment istoric și este, în același timp, o promisiune îndeplinită a premierului Magyar și a partidului său – Tisza.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV