Mai țineți minte mizeria aceea de plombe puse în batjocură de muncitorii firmei care avea contract cu Primăria Câmpina? Plombele de pe Drumul Taberei, din zona Bisericii "Nașterea Maicii Domnului", pe care vi le-am arătat în decembrie 2017? Sperăm că le țineți minte, pentru că, de "săltărețe" ce au fost, acum ele nu mai există. În schimb, gropile au făcut pui, iar întreaga zonă este un dezastru pentru șoferi și mai ales pentru mașinile lor.
Atunci, în decembrie 2017, vă arătam cum se plombează în Câmpina, cu material aruncat cu lopata în gropile pline cu apă. Așa își făcea treaba societatea Actual Business Interprest Ploiești, cea care câștigase licitația organizată de Primăria Câmpina pentru lucrări de reparații străzi și care a avut un contract de aproape 55.000 euro pentru tot anul. Este adevărat, nici Primăria nu a fost mulțumită de modul în care a lucrat această firmă, iar Poliția Locală și Poliția Municipală au amendat-o pentru problemele create în trafic și pe domeniul public. Dar pentru a nu se ajunge în instanță și pentru a nu fi nevoie de o reluare a licitației, Primăria Câmpina a evitat să rezilieze contractul cu firma menționată.
Priviți pozele, acolo sunt și banii dumneavoastră!
(Foto - Relu Nistor)

UPDATE - Alimentarea cu energie electrică s-a reluat în jurul orei 21.15.
În jurul orei 19.00, mai multe zone din Câmpina au rămas brusc în beznă.

Biorul Rutier din candrul Poliției municipiului Câmpina a desfășurat o activitate educativ - preventivă dedicată siguranței pentru motocicliști, precum și ordinii și liniștii publice pentru locuitorii municipiului Câmpina.

Administrația câmpineană a transmis un comunicat de presă privind instituirea unor restricții de trafic pe Drumul Taberei.

Problemele generate de lucrările derulate de HidroPrahova de extindere și modernizare a rețelei de apă și canalizare din Câmpina par să nu se mai sfârșească.