CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://www.matosimobiliare.ro/
https://www.soceram.ro/

Schițele lui Nicolae Grigorescu, expuse pentru prima dată acasă, la Câmpina

- Eveniment -

Schițele lui Nicolae Grigorescu, expuse pentru prima dată acasă, la Câmpina

Câmpina a fost ieri gazda unui eveniment de excepție - inaugurarea expoziției de schițe și desene ale maestrului Nicolae Grigorescu. Ultimele schițe și desene realizate de marele pictor. Sunt lucrări care aparțin Câmpinei și care, iată, sunt expuse acum, în premieră, într-un spațiu special amenajat la etajul Casei Căsătoriilor, pe Bulevardul Culturii, nr. 27.

Povestea acestor schițe este destul de complicată și a fost spusă celor prezenți la evenimentul de ieri, pe scurt, de secretarul Primăriei Câmpina, Paul Moldoveanu. 'Aceste schițe și desene au fost achiziționate de Primărie în 6 noiembrie 1939, de la fiul marelui pictor, cu suma de 600.000 lei. După achiziționare au fost expuse la Muzeul Toma Stelian din București, apoi, în 1950 au trecut în patrimoniul statului și au fost expuse rareori la Muzeul Național de Artă. Nu s-a știut despre aceste lucrări că aparțin Câmpinei. Eu am aflat de la un prieten că existau cândva niște desene în arhiva Primăriei și atunci am început căutările', a spus Paul Moldoveanu, cel care a descoperit în vechea arhivă și actul de vânzare-cumpărare a lucrărilor, cel încheiat în 1939. (video)
Apoi a început procesul pentru recuperarea schițelor și desenelor, un proces lung și greu, de aproape 11 ani, pe la diferite instanțe, între Primăria Câmpina, pe de o parte și Ministerul Culturii împreună cu Muzeul Național de Artă, de cealaltă parte. Procesul a fost câștigat de Primăria Câmpina, sentința definitivă și irevocabilă fiind dată în anul 2013.

'Este o mare bucurie pentru mine să mă aflu aici, în orașul pe care marele ctitor al școlii naționale de artă, Nicolae Grigorescu, l-a ales ca spațiu al reședinței sale în ultimii ani de viață. Grigorescu a iubit foarte mult Câmpina și este minunat că aceste schițe se întorc acum, după atâția ani, în orașul de care ele aparțin, se întorc de fapt acolo unde le este locul', a afirmat Doina Păuleanu, conferențiar universitar, doctor, directorul Muzeului de Artă din Constanță, o expertă în... Nicolae Grigorescu. (video)
'Apariția acestei expoziții, a acestei galerii care reprezintă o investiție semnificativă pentru potența economică a municipiului nostru, trebuie să marcheze demararea unui nou obiectiv - să facem în așa fel încât și Casa Memorială Nicolae Grigorescu să devină proprietatea Câmpinei. Nu o spun în sensul că autoritățile județene nu s-au ocupat de Muzeul Grigorescu, dar este atât de clară diferența de fonduri, de voință politică dacă vreți, între investițiile care s-au făcut la Muzeul Hasdeu și ceea ce se întâmplă la Muzeul Grigorescu. Binomul acesta - galerie schițe Grigorescu și Muzeul Grigorescu - trebuie să se închidă aici, la Câmpina', a afirmat senatorul George Severin. (video)

La evenimentul de ieri a fost foarte multă lume. Alături de primarul Horia Tiseanu, viceprimarul Adrian Pițigoi, secretarul Paul Moldoveanu și alți reprezentanți ai Primăriei, s-au aflat prefectul județului - Daniel Grigoraș Ștefan, cei doi parlamentari ai Câmpinei - senatorul George Severin și deputatul Virgil Guran, mai mulți consilieri locali, pictorul Valter Paraschivescu - șef secție la Muzeul Județean de Artă Prahova, oameni de cultură și directori de muzee din Câmpina și împrejurimi. Amenajarea spațiului unde sunt expuse schițele și desenele a costat 382.000 lei, bani alocați integral de la bugetul local. Suma este mare pentru că s-au impus condiții speciale de lumină și umiditate, condiții speciale pentru protejarea lucrărilor. Cel mai probabil, de anul viitor va putea fi amenjată o expoziție permanentă, dar vor fi expuse fotocopii ale lucrărilor lui Nicolae Grigorescu.

Schițele au un regim special, nu pot fi expuse mai mult de trei săptămâni pe an. Expoziția de la Casa Căsătoriilor include acum 100 dintre cele 202 schițe și desene ale maestrului Grigorescu. Acestea vor putea fi admirate până pe 9 decembrie 2016. Apoi vor fi expuse celelalte 102, pentru ca publicul doritor să le poată vedea pe toate. 
Expoziția inaugurată ieri este deosebită și cu siguranță merită văzută. Este deschisă marți, joi, vineri și sâmbătă, între orele 10.00 - 14.00, iar miercuri între orele 14.00 - 18.00. Intrarea este gratuită.


19 Nov 2016 18:45 7644 vizualizari


Comentarii






530 vizualizari 21 Jan 2026 18:22 Câmpineanul Marian Dragomir a publicat volumul „Bunul pe poante”, o satiră a metehnelor sociale

Câmpineanul Marian Dragomir a publicat volumul „Bunul pe poante”, o satiră a metehnelor sociale

Zilele acestea, la Librăria online Coresi a apărut volumul „Bunul pe poante”, al jurnalistului câmpinean Marian Dragomir.

citeste mai mult
1443 vizualizari 21 Jan 2026 11:29 La Câmpina, Unirea Principatelor Române va fi sărbătorită sâmbătă, 24 Ianuarie 2026, în Parcul Regele Mihai I

La Câmpina, Unirea Principatelor Române va fi sărbătorită sâmbătă, 24 Ianuarie 2026, în Parcul Regele Mihai I

Sâmbătă, 24 Ianuarie 2026, se împlinesc 167 de ani de la Unirea Principatelor Române, consfințită prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și Țării Românești.

citeste mai mult
302 vizualizari 21 Jan 2026 09:34 La Casa de Cultură „Geo Bogza” va avea loc un spectacol dedicat Unirii de la 24 Ianuarie

La Casa de Cultură „Geo Bogza” va avea loc un spectacol dedicat Unirii de la 24 Ianuarie

Joi, 22 ianuarie, de la ora 17.00, la Casa de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina va avea loc un spectacol dedicat zilei de 24 Ianuarie - Unirea Principatelor Române.

citeste mai mult
306 vizualizari 20 Jan 2026 18:21 Seratele Culturale Elstar. Avanpremiera unui nou volum de poezii semnat de George Precup

Seratele Culturale Elstar. Avanpremiera unui nou volum de poezii semnat de George Precup

Librăria Elstar vă invită la o seară de poezie și dialog cultural, prilejuită de avanpremiera noului volum de poezie „Pe forme ce scapă vederii”, semnat de George V. Precup.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV