200 de persoane au donat sânge, astăzi, la Câmpina, în cadrul campaniei organizate de Asociația "Roata de foc". Numărul doritorilor era și mai mare, aproape dublu, cu mult, însă, peste capacitatea de recoltare și stocare a sângelui, pe care o pot asigura reprezentanții Centrului de Transfuzii Sanguine la astfel de deplasări.
Practic, dr. Georgeta Hanganu și echipa sa de la Centrul Județean de Transfunzii Sanguine Prahova vin la Câmpina cu un laborator mobil, să-i spunem așa. Aduc paturi speciale și toate materialele medicale necesare. Este o acțiune destul de complicată, pentru că sângele trebuie recoltat și stocat în anumite condiții. Oricum, ceea ce s-a recoltat astăzi, la Câmpina, de la 200 de donatori, înseamnă pungi valoroase de sânge pentru pacienții din spitalele prahovene și înseamnă cam ceea ce se recoltează în patru-cinci zile la Centrul de Transfuzii din Ploiești.
"Avem viața în sânge" este o campanie de succes a Asociației "Roata de foc". La început, se desfășura o dată pe an, dar pentru că foarte multe persoane au răspuns pozitiv apelului făcut de băieții de la "Roata de foc", s-a luat decizia ca astfel de acțiuni de recoltare de sânge să se organizeze de două ori pe an, primăvară și toamna.
Donatorii au primit apă și mici gustări și câte șapte tichete de masă fiecare. Unii le-au luat, alții le-au donat (pe toate sau o parte din ele) pentru copiii din centrele de plasament.

Casa Augsburg poate fi în orice moment alegerea ideală pentru organizarea unor evenimente, de la întâlniri restrânse, până la întruniri de afaceri, evenimente corporate, nunți, botezuri, aniversări, petreceri pentru copii. Momentele importante din viața noastră și a celor dragi devin aici, la Casa Augsburg, amintiri de neuitat.

Am scris luni despre cutiile de plastic de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele câmpinenilor.

Luni dimineață, în jurul orei 9.15, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că s-a produs o explozie în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale nr. 2 din comuna Telega. Explozia nu a fost urmată de incendiu.

Șase copii de la WIKI Club Breaza s-au numărat printre reprezentanții României la Campionatul Internațional 2026, Abacus și Aritmetică Mentală (International Championship 2026 - Abacus and Mind Math), desfășurat la Hoofddorp, lângă Amsterdam, pe 31 octombrie 2026.