Fostul primar Horia Tiseanu reacționează în criza apei: jignește și ocolește adevărul. Adică, exact ce a făcut în ultimele sale mandate
Editorial (Categoria articolului)
Am suspectat pe nedrept că, după ce a trecut prin șocul ca propriul partid să-i refuze candidatura și să fie obligat să dea jos de pe stâlpi bannerele pe care de abia le montase, dar mai ales după ce a văzut votul oamenilor la alegerile din septembrie anul trecut, fostul primar Horia Tiseanu ar fi înțeles că lumea evoluează, că lucrurile s-au schimbat, iar ”stilul” său nu mai este la modă și nici nu mai este agreat de (aproape) nimeni. Dar dincolo de toate acestea, felul în care a reacționat în criza apei de la Câmpina depășește orice imaginație. Horia Tiseanu face exact ce a făcut în ultimele sale mandate de primar - jignește și evită adevărul.
Numele fostului primar al Câmpinei, Horia Tiseanu, a apărut în criza apei după ce au fost făcute publice documente care atestă faptul că apa a fost infestată la Câmpina cu Clostridium perfringens, adică exact aceeași bacterie care a declanșat nebunia de acum, și în anii trecuți - 2018, 2019, 2020. Firesc, au apărut o serie de întrebări legitime:
1. De ce administrația Tiseanu - Pițigoi nu a anunțat populația că apa este infestată?
2. De ce DSP și HidroPrahova nu au decis, ca și acum, restricționarea consumului apei către populație?
3. De ce nu a fost convocată nicio ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență pentru analizarea și rezolvarea acestei probleme?
4. Nu în ultimul rând, de ce nu a existat aceeași presiunea din partea DSP, a HidroPrahova, a Prefecturii și asupra administrației locale trecute?
I-am adresat o parte din aceste întrebări și fostului primar Horia Tiseanu. Nu ne-a răspuns nici atunci când l-am sunat, nu a răspuns nici la mesaje, deși consideram că este o problemă importantă, care ar trebui lămurită. În schimb, a reacționat pe Facebook. Bine și așa, dar măcar să fi fost o reacție decentă, un răspuns sincer și corect pentru câmpineni, pentru că ei merită să știe exact cum au stat lucrurile.
”Exagerările aberante din articolele ziariștilor “de casă” ai actualei administrații din Câmpina constituie motivul pentru care nu doresc să comunic în acest cadru.
Referitor la problema existenței BACTERIEI CLOSTRIDIUM PERFRINGES în apa din Câmpina, în perioada în care am condus administrația câmpineană:
Bacteria Clostridium nu a existat “de patru ani în apa din Câmpina”! A apărut în anumite momente, și din ce știu, doar în zona alimentării cu apă a ramurii superioare a cartierului Voila, fiind eliminată de către HidroPrahova prin proceduri specifice. Dacă această bacterie ar fi fost prezentă în apa furnizată de HidroPrahova de 4 ani, așa cum se vehiculează, este logic că am fi avut cu toții probleme. ESTE EVIDENT CĂ D.S.P. NU AR FI ACCEPTAT VREODATĂ EXISTENȚA BACTERIEI ÎN APA DIN CÂMPINA FĂRA A LUA MĂSURI ȘI A IMPUNE INTERDICȚII, fiind vorba de sănătatea tuturor.
P.S.: Din ce știu, măsura declarării apei ca fiind nepotabilă, se ia de către D.S.P. împreună cu HidroPrahova și nu de către Primărie, așa cum s-a întamplat și pe 13 august 2021.
Ulterior voi veni cu date explicative, atunci când va fi cazul” - este mesajul postat de Horia Tiseanu pe Facebook.
Dincolo de jignirile cu care ne-am obișnuit, remarcăm faptul că am... crescut în ochii lui Tiseanu - de la ”așa-ziși ziariști” am ajuns acum la ”ziariști”. Despre problema apei de la Câmpina a scris și presa județeană și cea națională, au venit aici televiziunile centrale, dar Horia Tiseanu tot cu noi are o problemă și tot pe noi ne citează.
Revenind la lucruri serioase, pentru că subiectul este mult prea important, fostul primar nu a răspuns unei întrebări esențiale: de ce nu a informat populația Câmpinei că apa este infestată? În acele "momente" în care a apărut bacteria. Că și bacteria asta face ce face și apare la Câmpina când vrea ea, în fiecare an, în același loc. Și nimeni nu consideră că asta ar fi o problemă... Deci, tu, ditamai primarul, știi că e o bacterie în apa potabilă, o bacterie care apare și în 2018, și în 2019, și în 2020 (și nu doar o dată pe an), dar nu consideri necesar să le comunici oamenilor, să intri în HidroPrahova cu fulgi cu tot, că și Câmpina condusă de tine e acționar la această societate, să faci ceva concret, nu doar să semnezi niște adrese! Și încă un detaliu - dacă zădărnicirea combaterii bolilor în pandemie este faptă sancționabilă, oare să ascunzi populației că apa este infestată o fi faptă penală?
Comentarii
- 24.08.2021 09:59 In vremea cand era un modest inginer la Neptun nu cred ca avea acest incredibil tupeu.Atat el cat si apropiatii lui normal ca nu le convine ce scrieti.Eu cred ca jigneste la comanda prietenilor,celor care le-au dat cu varf si indesat contracte si diverse.Ca au fost putini la inceput care au crezut in omul Tiseanu si le-a intors spatele ca ultimul om cotizand la chiolhanuri de partid,etc.Daca nu erau domnii Cojocaru si Mocuta inca lucra la Neptun la comanda stiti voi cui.Tiseanu are un venin mai soft in comparatie cu Dragomir si Pitigoi,ganditi-va daca era Dragomir primar si Pitigoi vice ce iesea la DNA ? si inca multi il plang pe Tiseanu,a se vedea pensionarii din piata
- 24.08.2021 11:04 Mulțumesc frumos pentru această informație prețioasă, ''așa zisilor ziariști'' din Câmpina, având în vedere faptul că Vineri seara mă întorc din Anglia!
- 24.08.2021 13:55 Hai că aveți ceva cu el...daca nu v-am răspuns la întrebări. Și nu cumva Alin Moldoveanu rezolva problemele încă de atunci dacă știa??? Nu țin cu nimeni Mi e scârbă de toți, dar îmi place sa fim corecți. Cât de corecți veți fi vom vedea - dacă îmi publicați punctul de vedere. Problema este gravă și m am saturat sa se bata toți în declarații.
Editorial

Se prefigurează mișcări interesante pe scena politică din Câmpina, în perspectiva viitoarelor alegeri locale
Anul 2023 bate la ușă și este un an preelectoral, anul de dinaintea foarte importantului 2024 în toamna căruia vor avea loc alegerile locale. Prin urmare, pe micuța, dar "încinsa" scenă politică din Câmpina se fac tot felul de reconfigurări, fiecare candidat / partid dorind să-și asigure o poziție cât mai bună în perspectiva viitoarelor alegeri locale. Miza este foarte mare, astfel că actorii politici încearcă să-și maximizeze șansele printr-o așezare cât mai bună pe eșichierul politic local. Și, evident, este țintită Casa cu Grifoni!

Justiție frustrantă
În numeroase rânduri s-au tras semnale de alarmă asupra a ceea ce se întâmplă în justiția din România. Ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile în trei cazuri cu implicații majore pentru comunitatea câmpineană a readus în discuție o justiției care, prin decizii aberante, ajunge să devină dintr-un instrument al dreptății unul al frustrării, al imoralității.
Alte stiri recente

”O zi din viața de școlar”, prima ediție a unui concurs județean de teatru, organizat de Clubul Copiilor Câmpina
Clubul Copiilor din Câmpina a organizat joi, 23 martie, prima ediție a concursului județean de teatru pentru elevi - ”O zi din viața de școlar”, eveniment inclus în Calendarul activităților extracurriculare din județul Prahova.

"Săptămâna Verde" la Școala Centrală Câmpina. Copiii au construit căsuțe pentru păsărele și au plantat puieți de brad
În această perioadă, la Școala Gimnazială Centrală Câmpina se derulează "Săptămâna Verde", fiind primul an școlar cu acțiunile de mediu incluse în program. Și au fost multe astfel de acțiuni, una mai frumoasă ca alta, pentru că "misiunea noastră este să facem și educație de mediu, să-i provocăm pe elevi să înțeleagă rostul tuturor eforturilor și a tuturor inițiativelor care se fac în această luptă pentru protejarea planetei", după cum ne-a declarat profesor învățământ primar Rodica Zăvoianu.