Sunt șapte ani și patru luni de la semnarea contractului de finanțare pentru proiectul privind eficientizarea energetică a Spitalului Municipal Câmpina. După șapte ani și patru luni, proiectul nu este finalizat!
Tragem un nou semnal de alarmă cu privire la acest proiect care, dacă nu se termină anul acesta, Câmpina va fi bună de plată! Câmpina, nu Moldoveanu, nu Nistor, nu angajații din Primărie, nu firmele executante! Câmpina!
Să recapitulăm puțin.
- „Creșterea eficienței energetice în Spitalul Municipiului Câmpina” este un proiect în valoare de 26.528.353,25 lei (6,7 milioane euro la acel moment) din care 60% fonduri europene nerambursabile și 40% cofinanțarea de la bugetul local.
- Contractul de finanțare a fost semnat la 19 martie 2019, în ultimul mandat al primarului Horia Tiseanu.
- Licitația a fost organizată în 2021 și a fost câștigată de Just Civil Engineering SRL Ploiești, Concas Buzău și Kalans Concept Iași cu prețul de 19.265.000 lei (fără TVA).
- Lucrările au început în vara lui 2022 și au fost sistate în mai 2024, după ce s-au realizat aproape 95-98% din lucrările programate și după ce s-au încheiat șase acte adiționale prin care valoarea contractului a ajuns de la 19.265.192 lei (cu cât s-a câștigat licitația) la 25.846.450 lei fără TVA, peste pragul valoric prevăzut de lege pentru achiziția prin procedură simplificată. În condițiile în care proiectul trebuia finalizat în decembrie 2024, din luna mai 2024 nu se mai lucra, Just Civil Engineering SRL Ploiești invocând neplata unei facturi de peste 400.000 lei și cerând încheierea unui nou act adițional la contract, lucru nelegal.
- Proiectul a fost etapizat. Primăriei Câmpina i-a fost aprobată noua cerere de finanțare pentru trecerea acestei investiții de pe POR 2014-2020 pe Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027. S-a stabilit un nou termen de finalizare – 31 decembrie 2025, care însă nu a fost respectat.
- Pentru restul de lucrări a fost organizată o nouă licitație. Contractul (în valoare de 2.588.390 lei fără TVA) a fost obținut de asocierea formată din firmele Proinstal SRL Ploiești și Zen Viva Bussines Buzău.
- La 3 martie 2026 a fost dat ordinul de începere a lucrărilor. În septembrie 2026, proiectul ar trebui finalizat.
- Au fost multe nereguli la acest proiect începând de la faza de proiectare și terminând cu lucrări facturate, plătite, dar neexecutate. În noiembrie 2025, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a trimis un control la Spitalul Municipal, iar inspectorii au confirmat că au fost plătite lucrări care nu au fost executate în realitate, stabilind un prejudiciu de 431.753,99 lei, sumă pe care Primăria Câmpina a plătit-o pentru a nu risca blocarea conturilor.
Noi am scris în nenumărate rânduri despre problemele de la acest proiect. Dar iată că suntem la final de iunie 2026 și subiectul nu s-a încheiat. Cum s-a ajuns într-o astfel de situație, cum este posibil ca mai bine de șapte ani de la semnarea contractului de finanțare pentru un proiect important cu fonduri europene și la cinci ani de la semnarea contractului de execuție, lucrările să nu fie gata, iar din ce s-a făcut, nimic să nu funcționeze?
Cum este posibil ca abia după începerea implementării proiectului se constate că se impun: modificarea amplasamentului bazinului de alimentare cu apă în caz de avarie, renunțarea la o serie de recompartimentări, repoziționarea unor echipamente termice și de climatizare din interiorul și exteriorul spitalului, mărirea numărului de echipamente de climatizare în interiorul spitalului prin dotarea mai multor săli, refacerea rețelei electrice, a celei de canalizare, modificarea amplasamentului unei scări de incendiu?! Unele dintre aceste lucrări s-au realizat ulterior, altele nu.
Cum este posibil să reabilitezi fațadele, dar să lași zone neacoperite? Cum e posibil ca instalațiile de incendiu, căile de evacuare pentru siguranța pacienților și cadrelor medicale, hidranții interiori să existe, dar să nu funcționeze nimic, pentru că nu sunt făcute legăturile, nu pot fi utilizate efectiv?! Iar din această cauză, spitalul nu poate obține autorizație ISU împotriva incendiilor.
Cum e posibil să nu ai senzori pentru instalația de oxigen, un pericol major având în vedere că la fiecare etaj al spitalului există rezerve de oxigen?! Și cum e posibil ca liftul exterior să nu aibă alimentare cu energie electrică, pentru că nu s-a prevăzut în proiect așa ceva?! Și cum a fost posibil ca tu, Primărie, în 2023 și 2024, să plătești bani din banii câmpinenilor pentru lucrări care nu s-au făcut, inclusiv pentru liftul exterior care nu a existat niciodată?! La cine au ajuns acei bani, nici nu mai contează... Dar cineva a semnat pentru plata lor!
Sunt doar câteva dintre neregulile de la spital, cu siguranță sunt mult mai multe și mult mai grave.
Având în vedere toate aceste aspecte precum și faptul că există riscul pierderii fondurilor europene, Câmpinatv.ro cere public Consiliului Local întrunirea într-o ședință extraordinară pe acest subiect important pentru oraș. Pentru că, dacă proiectul nu se finalizează la timp, orașul va plăti, iar 6 milioane de euro înseamnă mulți bani pentru Câmpina! Peste 30 milioane lei!
Dacă toată lumea implicată s-ar mobiliza, dacă toată lumea implicată ar conștientiza ce înseamnă acest proiect pentru spital, ce înseamnă acești bani pentru Câmpina, atunci poate că lucrurile ar merge mai bine. Acum, pe ultima sută de metri, rugăm toate părțile implicate, administrație locală, responsabili din Primărie, constructor, proiectant, diriginte de șantier, să se mobilizeze și să ducă la bun sfârșit acest proiect, altfel veți îngropa Câmpina în datorii, iar noi vom scrie despre voi în fiecare săptămână! Le vom aminti câmpinenilor cum s-a ajuns aici...
Citește cele mai noi știri locale publicate pe Câmpinatv.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - Câmpinatv și grupului de Whatsapp (0733.388.425).
Fii parte a comunității Câmpinatv.ro!

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.15, pe DN1B, în Prahova, a avut loc un accident rutier mortal.

În zona blocului E3 de pe Strada Erupției din Câmpina au fost sesizate / măsurate emanații de gaze din zona parcării, măsurători efectuate cu autolaboratorul mobil al SC Distrigaz Sud Rețele.

După ce am publicat materialul prcedent în care semnalam prezența la Valea Doftanei a unei ursoaice și a celor trei pui ai ei, au fost unii care au pus sub semnul îndoielii veridicitatea imaginilor.

În mai multe zone din comuna Valea Doftanei, oamenii au raportat apariția unor urși, chiar a unei ursoaice cu pui.