La Biserica "Sfânta Treime" din municipiul Câmpina, locul unde slujesc preoții Gheorghe Mantu și Răzvan Topală, se întâmplă mereu lucruri frumoase, menite să bucure sufletul și să creeze punți de legătură între oameni.
De-a lungul timpului am scris despre târgurile caritabile care au loc aici, de Mărțișor și de Crăciun, despre cursurile de pictură din cadrul proiectului „Iconografie ortodoxă” desfășurat anual în parteneriat cu Asociația Inima Sfântă a lui Isus (AISI), despre colectele care se realizează în beneficiul celor afectați de inundații sau celor nevoiași, despre alte acțiuni organizate aici. Aceste activități de suflet, pe lângă programul liturgic, pe lângă frumusețea slujbelor oficiate de cei doi preoți, au creat o comunitate parohială unită, așa cum ar trebui să existe peste tot.
Ei bine, trebuie să știți că și anul acesta se organizează tradiționalul Târg Caritabil de Crăciun în curtea Bisericii “Sfânta Treime” (de la piață, cum o numesc mulți câmpineni). Evenimentul va avea loc duminică, 15 decembrie 2024, de la ora 11.30. Mergeți la acest târg caritabil pentru a vedea și cumpăra frumoasele obiecte artizanale realizate de copiii de la Școala de Duminică, din cadrul parohiei. Toate fondurile strânse vor fi donate unor familii nevoiașe, pentru a le aduce o rază de lumină la aceste sărbători.

Am reunit oferte privind meniul zilei de la restaurante din Câmpina și împrejurimi pentru a le da celor interesați posibilitatea de a alege.

Am plecat de la sumele uriașe pe care administrația câmpineană le cheltuie în fiecare an pentru mentenanța semafoarelor. Și a apărut ideea de a înlocui semafoarele cu sensuri giratorii. O soluție cu multiple avantaje...

În perioada 19 - 23 octombrie 2026, Grădinița „Iulia Hasdeu” Câmpina a derulat Programul Național „Școala Altfel”, care s-a încheiat cu o nouă ediție a „Târgului de toamnă”.

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 4,9 grade pe scara Richter s-a produs în România, la ora 11.52.