Consiliul Local Câmpina și-a dat acordul de principiu pentru angajarea unui evaluator atestat ANEVAR în vederea evaluării a două terenuri pe care proprietarii sunt dispuși să le vândă administrației locale. Unul dintre terenuri se află pe Bulevardul Culturii, la nr. 20, lângă Primărie, iar cel de-al doilea teren este în imediata vecinătate a Școlii Gimnaziale "B.P. Hasdeu".
Terenul de pe Bulevardul Culturii are 835 mp, a fost revendicat de foștii proprietari și restituit acestora în baza Legii 10/2001. Acum, proprietarii au comunicat Primăriei Câmpina intenția lor de a vinde acest teren. Precizăm că, în prezent, aici se află o parcare, iar între această parcare și sediul Primăriei se mai află un singur imobil. (foto). Terenul va fi evaluat de un evaluator autorizat, în vederea stabilirii valorii de piață, iar dacă toate lucrurile merg bine, Consiliul Local va aproba ulterior și cumpărarea efectivă a acestei suprafețe. În urmă cu mai mulți ani, pe când terenul se afla în domeniul public, primarul Horia Tiseanu afirma că aici ar putea fi construit un sediu în care să funcționeze Casa Căsătoriilor, la parter, iar la etaj să fie amenajate birouri pentru comisiile de specialitate ale Consiliului Local și o sală pentru ședințele în plen. Acum, pentru că există deja Casa Căsătoriilor, se vorbește despre posibilitatea realizării pe acest teren a unui sediu nou pentru Poliția Locală, având în vedere că terenul pe care se află sediul actual este revendicat în instanță.
În privința celui de-al doilea teren situat lângă Școala Gimnazială "B.P. Hasdeu", proprietarul este dispus să-l vândă administrației locale, dacă i se oferă un preț bun. În baza concluziilor rezultate din raportul de evaluare, vor continua discuțiile cu respectivul proprietar, iar dacă acesta va accepta prețul oferit, va fi inițiat un proiect de hotărâre care va trebui aprobat de Consiliul Local. Conducerea Școlii "Hasdeu" ar dori ca pe acest teren să fie amenajată o parcare.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina, Secției de Poliție Rurală nr. 2 Florești și Secției de Poliție Rurală nr. 4 Cornu au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pe raza de competență, în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale, precum și a creșterii gradului de siguranță a cetățenilor.

UPDATE - Alimentarea cu energie electrică s-a reluat în jurul orei 21.15.
În jurul orei 19.00, mai multe zone din Câmpina au rămas brusc în beznă.

Biorul Rutier din candrul Poliției municipiului Câmpina a desfășurat o activitate educativ - preventivă dedicată siguranței pentru motocicliști, precum și ordinii și liniștii publice pentru locuitorii municipiului Câmpina.

Administrația câmpineană a transmis un comunicat de presă privind instituirea unor restricții de trafic pe Drumul Taberei.