CONTACT
https://miras.ro/
https://www.matosimobiliare.ro/
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://www.soceram.ro/

Doar opt centre de testare pentru coronavirus în plină pandemie și doar câteva zeci de teste pe zi. România, încotro?

- Actualitate -

Doar opt centre de testare pentru coronavirus în plină pandemie și doar câteva zeci de teste pe zi. România, încotro?

Organizația Mondială a Sănătății a lansat un apel ferm către toate țările afectate de pandemia de coronavirus: "Testați, testați, testați toate cazurile suspecte!". Un apel plecat de la asigurarea dată de medicii epidemiologi din întreaga lume, care au spus că testele reprezintă o măsură inițială crucială pentru controlul unui virus. Că este așa a demonstrat-o Coreea de Sud, care a reușit să stopeze noi focare de epidemie testând câte 10.000-15.000 persoane pe zi. În România, s-au făcut până acum aproximativ 5.000 de teste de identificare a coronavirusului, unele persoane fiind testate de câte două ori pentru siguranță, deci în total puțin peste 3.000 de oameni fiind testați efectiv.

Modelul Coreei de Sud a fost preluat de Singapore, Taiwan, apoi de China și mai nou de Germania, unde s-a ajuns la efectuarea a 160.000 teste pe săptămână în aproape 500 de laboratoare din spitale și clinici. Sunt țări care au înțeles că testarea poate opri evoluția epidemiei, poate depista precoce cazurile de infectare și astfel pot fi luate măsurile care se impun.
Ce face România în privința testărilor pentru identificarea coronavirusului? La noi, situația este extrem de delicată. Ministerul Afacerilor Interne a anunțat, prin intermediul unui comunicat, că doar în opt centre medicale pot fi efectuate testele pentru coronavirus: "Autorităţile naţionale depun eforturi în mod constant pentru creşterea capacităţii de testare privind infectarea cu noul tip de coronavirus (COVID – 19). În acest moment, analizele pot fi efectuate în opt centre medicale, trei în Bucureşti şi câte unul în Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Constanţa şi Craiova. În prezent se depun eforturi pentru operaţionalizarea câte unui centru de analize în cât mai multe judeţe".
Ce demonstrează acest lucru? În primul rând, faptul că România nu are în acest moment capacitatea de a depista adevărata amploare a epidemiei. Doar în aceste opt centre există aparatura necesară efectuării testelor sigure (metoda PCR) și personal calificat să le efectueze. Iar timpul de procesare a probelor este de câteva ore bune, de aceea în România sunt efectuate doar câteva zeci de teste pe zi. Astfel că,
 autoritățile din țara noastră testează doar o parte dintre persoanele care au călătorit în așa-numitele "zone roșii". Doar pe cei care ajung în carantină și au simptome de infectare cu coronavirus. Nici măcar persoanele care au simptome, dar nu au călătorit în afara țării, nu sunt testate. Nici măcar persoanele care vin din "zonele roșii", dar sunt asimptomatice. Aceasta este procedura stabilită de autoritățile statului român.
Un spital, o clinică, o primărie, o firmă, deci orice instituție publică sau privată poate cumpăra kituri pentru efectuarea testelor (un kit conține 150 de teste, iar un astfel de kit costă aproximativ 3.000 lei). Problema este că aceste instituții nu ar avea unde să le folosească, nu ar aveam cum să le folosească, pentru că doar opt centre din țară dispun de aparatura necesară efectuării testelor. Iar la aceste centre nu sunt primite decât testele pentru cazurile pe care le menționam mai sus. Să vii dintr-o "zonă roșie" și să ai simptome sau să fi intrat în contract cu un pacient la care să se fi confirmat infectarea cu coronavirus și... să ai simptome. Și nici nu poate trimite oricine aceste teste, decât spitalele suport coronavirus (unde sunt internați acești pacienți), cu acordul DSP. Ar mai fi soluția testelor rapide, dar acestea nu sunt atât de precise precum testul PCR.

Pentru ca toată lumea să înțeleagă, precizăm faptul că există două tipuri de teste pentru coronavirus. Primul și cel mai sigur este t
estul pentru diagnosticare moleculară (Real Time PCR). Se recoltează prin exudat faringian și apoi se prelucrează în laborator, cu ajutorul unui aparat special. Testul stabilește dacă virusul COVID-19 este sau nu prezent în organismul pacientului. Acesta este testul realizat în cele opt centre din țară. Al doilea tip este testul rapid, care se face prin recoltarea unei cantități foarte mici de sânge. Este ușor de făcut și de interpretat, după cum spun medicii specialiști, dar nu stabilește prezența virusului în organism, ci prezența anticorpilor. Practic, dacă un pacient a fost infectat cu numai câteva zile înainte de testare, organismul nu a început să producă anticorpi, iar testul va ieși negativ, deși pacientul are coronavirus. Aceste teste nu pot avea valoarea unui diagnostic cert, ci pot servi doar ca metodă preliminară de triere, dublată ulterior de un test PCR. Rezultatul unui astfel de test rapid se obține în aproximativ 15 minute.
Însă, după cum a anunțat public Centrul Național de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, România a efectuat până în prezent numai teste PCR pentru că acestea sunt cele contabilizate și recunoscute oficiale de autoritățile statului român.

(Foto cu caracter ilustrativ)


20 Mar 2020 19:37 3490 vizualizari


Comentarii






Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
418 vizualizari 04 Jun 2026 20:14 Câmpinenii întreabă... primarul răspunde. ”În ultimii șase ani au fost zece licitații pentru ștrand. Am transmis o informare Consiliului Local...”

Câmpinenii întreabă... primarul răspunde. ”În ultimii șase ani au fost zece licitații pentru ștrand. Am transmis o informare Consiliului Local...”

Demersul nostru de a găzdui astfel de audiențe are succes, dacă avem în vedere numărul mare de întrebări pe care le-ați adresat prin intermediul nostru primarului municipiului Câmpina, Irina Nistor.

citeste mai mult
655 vizualizari 04 Jun 2026 18:38 Fostul sediu administrativ al Turnătoriei Câmpina - degradare, geamuri sparte, un loc părăsit de oameni și invadat de porumbei

Fostul sediu administrativ al Turnătoriei Câmpina - degradare, geamuri sparte, un loc părăsit de oameni și invadat de porumbei

Din toata Turnătoria Câmpina, acum a mai rămas doar sediul administrativ. Imaginea este dezolantă - pereți negri, geamuri sparte, un loc invadat de porumbei. Atât a mai rămas din una dintre mândriile industriale ale Câmpinei...

citeste mai mult
314 vizualizari 04 Jun 2026 15:05 După trei ani, Electrica a schimbat un stâlp crăpat pe Strada Toma Ionescu

După trei ani, Electrica a schimbat un stâlp crăpat pe Strada Toma Ionescu

Sunt aproape trei ani de când am semnalat existența unui stâlp din beton crăpat, dar nu crăpat doar puțin, ci cât să poți băga o țigară în acea crăpătură.

citeste mai mult
1635 vizualizari 04 Jun 2026 09:48 Percheziții în Prahova într-un dosar de vânzare a unor autoturisme furate, cu un prejudiciu de peste 800.000 euro

Percheziții în Prahova într-un dosar de vânzare a unor autoturisme furate, cu un prejudiciu de peste 800.000 euro

În cursul dimineții de joi, 4 iunie 2026, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești, au pus în executare 30 de mandate de percheziție în județele Prahova, Ialomița, Argeș, Teleorman, Bistrița-Năsăud și municipiul București, la domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat,  înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV